Marta Usurelu

Marta Usurelu

Romania mea

shutterstock_125202476

Zi de zi auzi despre un roman care a reusit sa-si cladeasca o cariera incredibila in tara sau intr-o mare capitala a lumii. Sau care a mai doborat un record. Ori despre un grup de olimpici romani care au devenit campioni europeni sau mondiali.

Daca te uiti in jur, vezi oameni care aleg sa nu vada aceasta realitate si al caror singur comentariu este “Da, dar nu asa sunt toti romanii!” sau, mai rau, “Ei, si? Ce mare lucru? Cu o floare nu se face primavara!”. Despre ei, despre oamenii nemultumiti si incapatanati sa creada ca nu avem nicio sansa si nimic nu li se pare suficient de bun, nu vreau sa mai vorbesc! Ii exilez undeva departe de tot ceea ce fac si ma inconjoara.

Aleg sa-i intalnesc, sa vorbesc si sa scriu despre oamenii care reusesc sa vada in fiecare zi o noua oportunitate, o sansa de a face lucrurile mai bine. Sunt multi, va asigur.

Daca nu i-ati cautat niciodata pe acesti oameni, va invit sa o faceti. Sa va uitati in jur. Ei sunt aici, langa noi. Sunt oamenii care fac acele minuni care ne lasa de multe ori fara cuvinte. Ei sunt cei care demonstreaza prin ceea ce fac si ce sunt ca noi, romanii, nu suntem mai prejos decat ceilalti. Ca noi, romanii, ne putem numara printre cei mai creativi, mai inteligenti si, da, cei mai muncitori dintre oameni.

Am calatorit in ultimele trei luni pe cinci continente, din lumea a treia in capitalism. Peste tot am comparat ce vedeam cu Romania. Oamenii pe care ii intalneam, cu romanii. Am constatat ca nu suntem mai rai sau mai buni. Ca tara aceasta, pentru cei care viseaza la alte tari, nu este mai rea. Din contra, este chiar mai buna.

O spun cu toata convingerea. America, locul tuturor posibilitatilor, in care multi si-ar dori sa ajunga si sa ramana, nu este raiul pe pamant. Acolo oamenii muncesc mult. Iar romanii care pleaca muncesc mult mai mult decat o faceau in tara doar ca sa ajunga sa aiba conditii de trai echivalente cu cele de acasa.

Putini sunt cei care, datorita sansei sau inteligentei, ajung sa aiba parte de recunoastere si conditii excelente de viata. Si, ceea ce mi s-a parut uimitor, in SUA criza se simte mai abitir ca la noi. Toate lucrurile care ne plac si ne displac ar trebui vazute intr-un context general. Doar asa, comparativ, cred ca ar trebui sa ajungem sa ne facem o parere despre romani si Romania.

Am spus-o si o repet: Romania nu este asa cum multi au ajuns sa creada pentru ca au incetat sa mai spere. Nu suntem cu nimic mai prejos. Din contra, in fiecare zi cineva din jurul nostru ne arata ca avem resurse si o inteligenta incredibile. Asa este Romania mea. A ta este asa cum alegi tu sa fie!

Sursa foto: Shutterstock