Marta Usurelu

Marta Usurelu

Gustul amar al antreprenoriatului

dreamstime_s_17206881
Parintii mei au fost antreprenori, “privati” li se spunea pe atunci. Genul acela de oameni care dupa revolutie au incercat sa faca ceva, sa schimbe in bine viata lor. Sa evolueze. Au mers pe investitii facute pe imprumut la banca. La fel ca ei sunt multi, multi oameni care au crezut in schimbarea din anii ’90 si intr-o viata mai buna. Desi au avut o idee frumoasa si au muncit enorm, au pierdut afacerea. Si, odata cu ea, si casa cu care au girat imprumutul la banca.

N-au avut primul milion “de acasa”. N-au avut relatii sau cultura antreprenoriala si n-au stiut nici cat de rai pot fi oamenii care fac orice pentru bani. N-au mai avut de atunci, din pacate, nicio sansa sa se integreze. Fac parte dintre acei oameni pierduti din generatia 60+, care nu inteleg realitatea zilelor noastre.

Privind in urma, nu aveau nicio sansa. Erau oameni normali. Aveau un magazin. Vindeau produse proaspete, paine calda si zambete intr-un cartier din Bucuresti. N-au uitat in lupta lor nebuna sa-i sprijine pe cei din jur, sa aiba grija de animale. Sa fie oameni.

Au uitat insa de ei. N-au mai avut concediu, n-au mai avut timp de nimic. N-au mai avut liniste. Cand au epuizat toate variantele si ideile, au pierdut magazinul, casa, toti prietenii. N-au fost intelesi nici macar de familia pe care au ajutat-o cat au putut. Este o poveste trista, un esec despre cum nu se fac afacerile. O realitate de care uitam cand vorbim teoretic despre oameni de afaceri si antreprenoriat.

Peste 80% dintre afacerile pornite pe cont propriu esueaza si putini dintre oamenii din spate reusesc sa-si revina. Sa faca altceva. Parintii mei n-au mai reusit. S-au imbolnavit de durere… de neputinta. Sunt unul dintre cei care au trebuit sa aiba grija de foarte devreme de parinti. Desi experienta lor m-a determinat sa vad cat de greu este acest domeniu, tot antreprenor am ajuns.

E simplu de identificat acum greselile lor. Desi realitatea de azi nu mai are legatura cu cea din ’90, sa faci un plan, sa identifici o nisa, sa-ti asiguri un venit si nu, sa nu faci imprumuturi nechibzuite, sunt teme inca la fel de actuale.

Suntem genul de popor care ne inchinam si dam gir oamenilor care au bani. Chiar daca ceva este putin neclar in cum au ajuns unde sunt. Ii luam asa cum sunt si ne lasam impresionati pentru ca au putere. Rautatea este inca o “calitate” in fata careia amutim. Credem in exemplele putine, cele uluitoare, de succes. Vrem sa le imitam si sa ajungem acolo, uitand ca pentru un astfel de suces au “murit” multi, foarte multi altii.

Este ca povestea ursilor zburatori pe care atat de frumos o spune Florin Ilie de la ING. In fata unei prapastii, ursii trebuie sa sara si sa creada ca pot zbura daca vor sa treaca pe partea cealalta. Primul urs sare si, asa cum era de asteptat, nu zboara, cade si moare. Al doilea sare si pateste la fel. Urmeaza al treilea si tot asa, pana cand, la un moment dat, un urs care sare cade pe moale si isi rupe doar un picior. Se ridica, cu greu, dar se ridica si merge mai departe. In urma, toti ceilalti ursi sunt incantati: ursii pot zbura!

In realitate, suntem ca ei. Credem in ce ne place si uitam sa vedem imaginea de ansamblu. Cata munca si cautare sunt in spatele celor care un reusit. Vrem sa facem repede bani si sa avem succes. E bine sa aspiram la succes, sa nu renuntam si sa vrem sa facem mai mult. Nu e bine insa sa ajungem sa credem in ursi zburatori!

© Haywiremedia | Dreamstime.com