Marta Usurelu

Marta Usurelu

Bine pentru tine

1497631_10202910203305655_79253235_n

Citesc captivata o carte. Sunt pe o canapea, la un bar, pe plaja. Aud in surdina melodiile din boxe si ma surprind zambind cand una dintre ele imi atrage atentia. Aud valurile si simt mirosul cuceritor de cafea. Este atat de bine!

Vantul imi mangaie parul. Valurile se lovesc ritmic de mal, iar soarele este din cand in cand umbrit de nori. Stau desculta, cu picioarele in nisip. Cand cartea ma lasa sa-mi ridic ochii din ea, privesc cum cerul se topeste in ocean. Sau vad palmierii care strajuiesc plaja si zambesc din nou! Imi place. Imi place aceasta stare de bine, vantul, zgomotul oceanului, rumoarea din bar.

Nimic nu se compara cu o vacanta frumoasa. Din adolescenta am fost atrasa de calatorii. Iar in ultimii ani am actionat in consecinta! Cel mai mult mi-am dorit pentru sfarsitul acestui an un loc pe plaja. Sa stau pe nisip si sa ma bucur de soare si de liniste. Am ales bine, imi spun in gand! Destinatia spre care m-a purtat ca de fiecare data KLM este insula Koh Samui, din Thailanda.

Desi planurile mele vizau clar o locatie la plaja, nisip de catifea si apa turcoaz, insotite e drept de minunata mancare tailandeza si fresh-urile renumite, asteptarile mi-au fost depasite. Cand am ajuns la hotel, in seara de 24 decembrie, am fost anuntati ca am fost upgradati! Am fost cazati intr-o casa langa ocean. Cu plaja la doar 3 metri si cu o veranda cuceritoare, dotata cu sezlonguri.

photo-2

Nu fac nimic senzational. Stau pe veranda sau la plaja, ma tavalesc pe nisip, fug de valuri, stau la soare, ma uit la ocean. Pentru mine insa, nu e putin. Este ceea ce am asteptat in lunile lungi si aglomerate din acest sfarsit de an. Acel ceva pe care simti ca trebuie sa-l faci pentru tine!

Scriu alaturi de colegii mei o revista, organizam evenimente, avem mereu intalniri si proiecte care ne fura de multe ori si weekendul. Cu toate acestea, incerc sa petrec cat mai mult timp cu familia. Vreau sa fiu alaturi de ei si de prieteni. Sunt alaturi pentru colegi mereu cu un gand bun si un sprijin. Iar pentru atunci cand stiu ca pot sa evadez din acest ritm fara oprire, am grija sa “organizez” ceva doar pentru mine.

Avem nevoie de timp pentru noi, de acel respiro care te ajuta sa poti sa intri din nou in jocul nebun de zi cu zi. Vacanta este acel ceva special pentru mine. Este atat de bine sa faci doar ce vrei! Sa stai sau sa citesti cand vrei. Sa dormi, fara program, si sa te bucuri de fiecare zi.  Pe mine, vacanta ma face un om fericit!

1545797_10202936821411091_1212671538_n