Marta Usurelu

Marta Usurelu

Pe gustul meu (2)

benimasa

Scriu despre restaurante, influentata de gustul meu, bineinteles. Ma numar printre cei care savureaza mancarea, iar aprecierile de mai jos sunt legate atat de gust, cat si de atmosfera locului.

Am primit multe reactii la primul post despre restaurante. Stiu cum este cand te intreaba cineva “Unde sa merg?” si te blochezi. Pentru ca merg des la restaurant, la intalniri de serviciu sau cu familia, revin cu impresii despre locurile in care am fost. Si, desi gusturile difera de la om la om, e mai usor sa alegi un loc cand ai o recomandare.

photo (14)

Osteria Gioia este un loc frumos, cu specific italian, cu mancare elaborata si paste excelente. Are servire buna si, desi nu este mereu plin, va recomand sa faceti rezervare. Au o lista de vinuri peste asteptari si este potrivit atat pentru intalniri romantice, cat si de business.

ago

Ago este un restaurant mediteranean, un loc elegant pe Soseaua Nordului. Are un menu bun, iar sushi (da, stiu ca nu e specific Mediteranei!) merita incercat. Antreurile sunt excelente si tot ce am luat la felul principal a fost bun. Se simte lipsa experientei si trainingului la chelneri, cand fac recomandari, iar servirea este lenta, desi nu era plin. Mi-a placut ca are muzica live de fundal. Si, inca ceva, cat am stat acolo, peste doua ore, i-am vazut intrand in restaurant, direct in separeuri, pe Ponta si Oprescu. Nu stiu daca au mancat impreuna, dar au venit relativ in acelasi interval de timp.

tartabecja

Beca’s Kitchen Un bistro mic si cochet, cu atentie la detalii. Are mancare sanatoasa, cu retete special adaptate pentru a servi feluri surprinzatoare de mancare. In functie de legumele cumparate in ziua respectiva, bistroul are un meniu care atrage prin gust si mai ales, cum se promoveaza, calitati nutritive. Este un loc ideal pentru cei care sunt la cura sau pentru cei care doresc sa manance sanatos. Am cerut pentru copil gratar cu orez sau cartofi. Nu au carbohidrati. E bine de stiut pentru cei care cauta clasicele meniuri de copii. Sunt insa multe garnituri interesante din legume si din acest motiv recomand cu placere acest loc. Supa de brocoli, la care m-am gandit de doua ori inainte s-o comand, m-a uimit. A fost delicioasa. Iar tarta de mere este perfecta, desi total diferita de alte tarte.

casa1

Casa
Este restaurantul la care mergem de mai bine de trei ani. Are o echipa constanta, care ne-a invatat tabieturile. Este un loc prietenos, cu mancare buna si preturi corecte. Au o quesadilla excelenta si o tigaie picanta foarte buna. Este locul acela potrivit de minune pentru intalniri cu prietenii sau familia, unde chiar te simti ca acasa.

photo (13)

Benihana
Este o experienta! Unul dintre restaurantele mele preferate. Are un sushi bar excelent, specialitati japoneze si mai ales, spectacol la masa. Bucatarii sunt asiatici si foarte prietenosi. Iti pregatesc mancarea in fata, la mesele teppan. Restaurantul are un mix bun, care ma face sa revin cu mare drag. Este un loc perfect pentru seri memorabile, dar si pentru invitati strani sau orice colaborator pretentios. Cat despre desert, e criminal… pentru silueta.

Aceste recenzii sunt “pe gustul” meu. La restaurantele amintite am mers personal, fara o invitatie sau o rezervare speciala!

Tags: