Marta Usurelu

Marta Usurelu

Puterea imaginii

marta ferarrib

Care este puterea imaginii? Sunt un om optimist, voluntar si direct. Imi place sa apreciez si sa fiu apreciata dupa ceea ce fac. Dar, mi s-a intamplat de multe ori sa observ, in special in mediul de afaceri, ca esti analizat si catalogat in functie de cum arati. In functie de imaginea pe care o ai.

Sunt situatii in care nu ai pantofi sau geanta la nivelul considerat “standardul” si nu te incadrezi in tipare. Sunt convinsa ca vi s-a intamplat. Asa cum sunt si momente in care, daca te duci la o intalnire de afaceri cu parteneri cunoscuti dar vii fie cu o masina diferita, fie cu o tinuta mai eleganta, dintr-o data oamenii reactioneaza diferit. Mi s-a intamplat ca din Marta sa devin deodata Dna Usurelu si din “Cum putem sa avansam cu acest proiect?” discutiile sa decurga deodata la alt nivel. Nu mai vorbim de bugete, ci doar de colaborare. Nu mai vorbim de garantii si cerinte, ci doar de cat de bine lucram!

Stiu, o sa spuneti ca e multa forma fara fond. Cred la fel. Este nevoie de fond, este nevoie de cei 7 ani de acasa. Dar, pentru ca vorbim de imagine, sincer, va intreb: daca maine va intalniti cu cineva sters imbracat, care nu se remarca prin nimic si nu va lasa nici cea mai mica impersie, doar vrea sa va spuna/ceara ceva, il mai tineti minte pe acel om? Sau mai exact, pentru ca se intampla cel mai des, vorbiti cu acel om mai mult decat un minut inainte sa-i spuneti “Sunt foarte prins. Da-mi un email?”

In relatiile cu cei din jur, prima impresie este importanta. Peste 80% din impactul pe care il ai asupra unui om, din perceptia pe care o are despre tine, vine din modul in care arati. Si cum de cele mai multe ori, prima impresie este inselatoare, este nevoie de 2 sau chiar 3 intalniri pana cand ajungi sa-ti faci o parare cat de cat obiectiva despre o persoana.

Cand mergi la o intalnire sau intri intr-un grup unde nu cunosti oamenii, vrei sa fii tinut minte. Vrei sa fii ascultat. Asa cum ne-am obisnuit sa deprindem skilluri de networking, despre cum te prezinti in cateva fraze sau cum sa vorbesti frumos despre vreme, trebuie sa inveti sa-ti lasi amprenta personala. Imaginea chiar conteaza. Mult. Sa fii curat, ingrijit, sa alegi culoarea care te scoate in evidenta si modelul care ti se potriveste, toate sunt elemente care te ajuta sa fii placut mai usor. Sa fii remarcat!

Am experimentat fiecare pas. Cine spune ca imaginea nu conteaza, ca doar ce-i in minte este important, pierde. Stiu multi, multi oameni care sunt argint viu, adevarate valori dar care nu stiu sa se prezinte. Nu le pasa cum arata. Merg la intalniri cu hainele patate sau pantofii murdari… Nici pe Steve Jobs nu-l suporta nimeni cand era neingrijit. Si a fost fortat mult timp sa lucreze singur, noaptea.

Imaginea conteaza. Si regulile de baza pentru a arata corect sunt simple. Trebuie doar identificate. De la acesta realitate simpla dar utila pentru cine are urechi de auzit a venit ideea unui eveniment despre cum sa te prezinti in mediul de business.

Intalnesc multe femei, din top management, care poarta la prima ora sclipici pe pleoape si haine care le imbatranesc. Care nu li se potrivesc si le dezavantajeaza. Sau barbati care poarta la costum camasa cu maneca scurta si eternele sosete albe. Dar nu, nu este un eveniment cu reguli de baza. Este o intalnire in care vorbim despre atitudine. Despre cat de mult conteaza in business brandul personal.

Despre amprenta personala pe care o oferi prin imaginea ta, despre cat conteaza ea, vom vorbi la Fashion for Business. Este momentul sa evoluam si sa nu mai negam ca, atat la birou cat si acasa, vrem sa fim cei care atrag privrile. Si trebuie sa stim sa le atragem frumos si, cel mai important, sa le pastram.