Marta Usurelu

Marta Usurelu

Anul nou in Thailanda

apamasina.jpg

Foto © Beemanja | Dreamstime.com

Da, plajele de catifea, stâncile ireale care ies din apa de un turcoaz nemaivăzut şi ospitalitatea asiatică, imposibil de găsit oriunde în altă parte, fac din Thailanda una dintre cele mai căutate destinaţii ale lumii, locul la care cei mai mulţi visează cu ochii deschişi.

Am fost de trei ori în Thailanda şi pot să confirm că este mai frumoasă decât tot ce am citit şi văzut în filme. Dar nu despre plaje o să scriu astăzi. Nici despre mâncarea incredibilă. Când mă gândesc la Thailanda, îmi vine mereu în minte anul nou pe care l-am prins la ei. Este vorba despre sărbătoarea numită Songkran, care durează trei zile şi se serbează în aprilie.

Nu le ştiam obiceiul şi am văzut că se ung cu argilă pe faţă şi se udă cu apă pentru a atrage norocul şi bogăţia. Şi nu fac aceste gesturi doar ei, pentru ei, sau între ei. În această tradiţie prind şi turiştii.

fatapistol.jpg

Foto © Mcpics | Dreamstime.com

Dacă la hotel angajaţii vin şi-ţi prezintă timid tradiţia, cerându-ţi permisiunea să te atingă cu argilă pe obraz sau să te stropească sfios cu câteva picături de apă, când ieşi din hotel sau prin Bangkok Anul Nou este o cu totul altă realitate. Localnicii sunt dotaţi cu pistoale cu apă, adevărate mitraliere cu dotare grea, cu rezervoare de câţiva litri sau cu butoaie şi găleţi. Chiar dacă nu eşti localnic sau nu vrei să iei parte la sărbătoarea lor, nu scapi neudat dacă ieşi pe stradă.

Prima zi de Songkran am prins-o în Krabi şi a trecut frumos şi cu party seara. A doua zi am ajuns în Bangkok. Neştiind cum este de Anul Nou, am plecat într-o plimbare de seară în jurul hotelului.  Grupurile de oameni cu care ne întâlneam în drum ne strigau “La mulţi ani!” şi aruncau cu apă spre noi. Puţină, de obicei. Am avut însă parte, în câteva rânduri, şi de grupuri de adolescenţi puşi pe şotii care aşteptau să-i depăşim ca să ne ude.

IMG_2989

Nicolas, la 4 ani, in Bangkok

Nicolas, băiatul meu, care avea 4 ani atunci, era supărat. Poate pentru că nu avea şi el pistol cu apă în acel moment! Cert e că nu se distra deloc, mai ales când eram udaţi. Vocifera şi mă întreba la fiecare întâlnire cu alţi oameni dacă ne mai udă cineva.

N-o să uit momentul în care aşteptam, la un stop, să traversăm. Îl ţineam pe Nicolas de mână şi vorbeam, când am fost surprinşi de un val de apă. Dintr-un camion, cineva a aruncat, cu găleata, apă pe noi!

Nu i-am văzut. Nu ne aşteptam. Am încremenit! Apa rece ne-a amuţit pentru câteva momente! Şi apoi, “Ahhhh!!!”, ne-am înfoiat instantaneu şi am ţipat amândoi spre cei din maşină. Dar erau deja departe!

În loc să fim supăraţi, am izbucnit în râs. A fost o întâmplare care ne-a ajutat să intrăm cu adevărat în spiritul sărbătorii. Şi, în loc să ne înnegrim şi să bălăcărim Thailanda şi locuitorii ei, din acel moment totul a devenit firesc! Până la hotel deveniserăm deja extrem de norocoşi! 🙂

Iar când am intrat în lobby, s-a întâmplat să ne intersectăm cu invitaţii la o nuntă indiană. Intrau spre restaurant. Toată lumea purta costume tradiţionale şi mult, mult aur. Noi am intrat firesc şi elegant, uzi la piele, dar cu feţele înseninate de râsul zdravăn tras până la hotel. Am urat “La mulţi ani!” în stânga şi dreapta, mergând elegant spre lift.

photo 1 (2)

Marta si Nicolas in insula Phi Phi, 2012

Thailanda nu este aşadar doar o ţară a frumuseţii pure. Este destinaţia experienţelor unice. Iar anul nou în Bangkok este pentru noi o amintire la fel de frumoasă ca plimbarea cu elefanţii, snorkelingul, plaja minunată din Phi Phi sau apa incredibilă dintre insule. Este acel loc minunat de vacanţă din care revii mai bogat când te întorci acasă!

phiphi.jpg

Foto © Swtbeb4lyfe43 | Dreamstime.com

Am scris acest text pentru că Thailanda este una dintre destinaţiile mele de vacanţă preferate şi pentru că îmi place ideea concursului “Thailanda, te iubesc!”, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro.