Marta Usurelu

Marta Usurelu

Cand iese soarele pe strada ta

pozabuna

De cate ori trebuie sa luam o decize importanta, o cantarim atent. Vrem sa ne asiguram ca alegem bine. Atat in viata personala, cat si profesionala, verificam din ce in ce mai mult daca drumul pe care mergem se (mai) potriveste si asteptam parca un semn ca sa alegem in ce directie o luam.

Dupa atatia ani de criza si probleme ne dorim tot mai mult sa nu dam gres. Vrem sa trecem cu bine si cat mai rapid momentele dificile dar uitam de multe ori sa ne bucuram de drum, de experiente si de oamenii din jur. Asa am simtit anul trecut, cand am avut aceasta revelatie. Eram dupa incheierea tuturor reducerilor de costuri, a schimbarilor de strategie si tot nu vedeam o redresare a situatiei afacerii. Am ajuns in stadiul in care trebuia sa renunt la doi oameni din echipa. Era ultimul gest pe care as fi vrut sa-l fac. Mai bine de doua luni am macinat si visat si noaptea acea decizie.

Cand i-am anuntat pe cei doi colegi, le-am oferit si o serie de masuri si alternative. N-o sa uit niciodata ziua in care unul dintre ei, un coleg mereu tacut, a venit in birou si mi-a spus ca vrea sa-mi vorbeasca. Atitudinea lui imi transmitea ca are ceva grav de comunicat. L-am rugat sa se aseze gandindu-ma in acelasi timp la ce-ar fi putut sa-mi spuna. A luat loc dar era in continuare agitat. A respirat parca numarand in gand si mi-a spus ceva care m-a lasat fara cuvinte.

“Am fost la interviu unde m-ai recomandat. Mi-a placut locul, iar salariul este la fel ca aici. Vor sa incep de saptamana viitoare.”
M-am bucurat, desi nu intelegeam atmosfera si tesiunea din comportament.
“Nu vreau sa ma duc!”
Nu ma asteptam. M-am blocat un moment. L-am intrebat de ce.
“Acolo o sa fac o munca de robot. Aici am invatat, desi mi-a fost greu la inceput si nu intelegeam ce tot vrei de la mine cand ma impingeai si-mi cereai mereu lucruri, sa descopar oameni, idei. Imi place ce fac. Nu vreau sa plec!”

Am amutit, dar am zambit. Cred ca toata fata mea s-a inseninat! Atmosfera apasatoare s-a risipit. I-am spus prieteneste ca apreciez cuvintele lui si ca inseamna mult, mai ales spunse in acel moment, dar ca nu am o alta solutie…

“Nici nu e nevoie. Nu plec pana nu inchizi compania! Vin fara sa ma platesti.” mi-a spus si s-a uitat la mine hotarat.
Am inceput sa rad. A inceput si el. Am stiut atunci ca a iesit soarele pe strada mea. In toata criza si multimea de greutati m-am simtit deodata linistita si impacata. M-am simtit bine!

S-a ridicat si a plecat in redactie la biroul unde este si acum. A venit cu si mai multe idei si proiecte. Totul a inceput parca sa mearga din nou dupa acel moment. Si n-a mai fost nevoie nici sa lucreze fara salariu!

Concluzia? Nu uita sa privesti in jur, indiferent cat iti este de greu. N-ai cum sa nu te bucuri de ceva, in fiecare zi. In cazul meu, n-aveam cum sa nu ma bucur in acel moment. N-aveam cum sa nu pastrez alaturi acest om. Cei ca el nu sunt usor de gasit, sunt chiar aproape imposibil. Sunt insa acel semn pe care-l cauti si de care ai nevoie ca sa te asiguri ca faci bine ce faci. Ca esti pe drumul cel bun.

Nu stiu daca din punct de vedere al politicilor de HR este corect sau daca alti manageri “de fier” vad lucrurile la fel. Stiu insa ca viata nu este alcatuita doar din momente bune. Din contra. Si am invatat ca momentele grele si mai putin frumoase sunt cele care ne fac sa apreciem si sa ne bucuram realmente de reusite. Ca incercarile, grijile si nelinistea ne ajuta sa descoperim din ce suntem plamaditi si ne determina sa intampinam intotdeauna cu un zambet soarele cand vine pe strada noastra!

dreamstime_s_20093077
Foto © Udra11 | Dreamstime.com