Marta Usurelu

Marta Usurelu

Radiografia evenimentelor, pe domenii

dreamstime_s_45073319

Fiecare domeniu are particularitatile sale si aduce la evenimente piedicile si problemele cu care se confrunta. Mai mult, indiferent cat de buni sunt 1-2 vorbitori din acest univers, restul celor din domeniu nu se ridica nici la jumatate din nivelul celor care exceleaza.

De ce? Oamenii nu vor sa reprezinte compania. Cei care o fac sunt nevoiti si nu stiu cum s-o reprezinte. Si nici nu invata skill-uri de prezentare. Iar realitatea este simpla: azi nimeni nu mai vrea platitudini si nu mai ofera gratuit ofrande. Nicio companie, indiferent cat e de mare, nu are un piedestal si oricand poate fi depasita de un brand mic, care va face furori.

Meritat sau nu, un speaker bun, de la un no-name brand, te va pune la colt pe tine, marele brand, care trimiti un om neinteresant si “spalat pe creier” in fata unei audiente care vrea mai mult decat oricand sa fie cucerita cu idei, povesti si fapte care sa uimeasca. Dar hai sa vedem cum se prezinta oamenii din fiecare domeniu la evenimente.

Banking
Oricat de mult ar dori oamenii din banci sa iasa sa vorbeasca, tot nu vor sa stea cot la cot pe scena cu concurenta. Fiecare banca e mai importanta decat cealalta si oricare dintre concurenti, fie si cel mai mic, reprezinta – nu stiu de ce si cum – un pericol.
Cel mai trist este ca in ciuda dorintei si deschiderii de a participa la evenimente, oamenii din industrie raman captivi limbajului de lemn consacrat si, fie ca vor sau nu, foarte putini sunt cei care pot avea un discurs coerent si aduce in discutie un subiect de real interes pentru public.

Marketing
Se fac multe evenimente pe acest sector cool si la indemana pentru oricine. Oamenii din domeniu ies la evenimente si vor sa fie vazuti si sa vorbeasca. Cu toate acestea nu cunosc tendintele, nu au experienta sau campanii si nici nu citesc “materia” necesara jobului in care activeaza. De aceea vezi la evenimente aceeasi speakeri. Unii buni, putini, altii care vor sa se afirme, dar mereu nepregatiti.
Pacatul cel mai mare, in special in acest domeniu, este ca cei mai multi vin sa se laude ce brand frumos reprezinta, fara macar sa invete s-o faca bine. Si inevitabil te ucid in prezentare cu un film de 3-4 minute care distruge si cel mai mic dram de interes pe care l-ar fi avut prezenta lor pe scena.

Retail
Este un domeniu frumos, cu multe tendinte si idei de continut, cu agentii care chiar fac aplicatii si proiecte. Cu oameni dornici sa invete si care se lupta zadarnic cu cruda realitate, cea care ii trage in jos ori de cate ori isi amintesc de ce se intampla la raft: cel mai mic pret si promotiile. Desi de fiecare data un studiu de caz clar si un research le arata ca se poate, toti gasesc motive sa spuna cat de greu e la noi si cum nu se poate aplica nimic in Romania. Si, uite asa, dupa un eveniment, se intorc amarati la jobul de zi cu zi, desi s-au incantat la zeci de idei, neincercand sa puna in aplicare nimc din ce-au vorbit si dezbatut toata ziua.

Tehnologie si inovatie
Chiar ai subiecte si oameni buni si studii de caz uimitoare in domeniu. Ai content si speakeri care te pot face sa te simti mandru ca esti roman, ca suntem cei mai inteligenti oameni de pe planeta!
Cu toate acestea, oamenii din IT nu prea ies la evenimente. Iar marile companii se prezinta pe scena, alaturi de tineri care vin cu idei si startup-uri uber cool, cu speakeri invechiti care vorbesc prost, chiar comunist. Asa se face ca ai o interventie uimitoare alternata de un speech care te incrunta.
Despre inovatie, se stie: toate companiile se promoveaza a fi inovatoare. In realitate, prea putine companii chiar fac acest lucru.

Comunicare
Sunt evenimente glamouroase, cu oameni care se intrec in a se prezenta si prezenta subiecte frumoase si idei care mai de care mai originale.
Sufera, marea majoritate, de o mare problema: uita intentionat sa spuna lucrurilor pe nume. E greu, intr-adevar, sa spui tu, cel care stai intre client si companie, adevarul despre un produs slab sau mediocru, mai ales cand clientul te leaga de maini si de picioare. Din pacate, cand te complaci in acest joc, ajungi sa te legi singur de maini si de picioare si sa nu mai vezi realitatea, convins ca parere ta este cea buna.

Publicitate
Este domeniul care a pierdut mult teren si toata faima uimitoare pe care o avea. A pierdut si aurul, argintul si bronzul, dar si oamenii, energia si inspiratia. Nu mai are vorbitori care sa te determine sa simti ceva real sau sa aplauzi cand ii auzi vorbind.
E trist, in special pentru ca este un domeniu care castiga, dar care arunca vina an dupa an pe cineva. Doar ei, cei din domeniu, n-au nicio vina. Am mai spus-o: daca toti clientii sunt o apa si-un pamant, de ce nu faci tu, agentia/omul de publicitate, ceva pro bono, ca sa arati ca esti bun? Fa ceva si arata ca inca traiesti si existi.

Social media
E si mai mic domeniul decat cel al PR-ului. E nisa aceea in care oameni no-name au devenit vedete si se simt cineva. Au curajul sa spuna – din spatele calculatorului, e drept – ce parere au si au ajuns sa-i sperie si sa-i trezeasca la viata pe oamenii din companii.
Daca in marketing specialistii nu mai stiu de multe ori ce vrea consumatorul, din lipsa de studii sau interes, prin intermediul social media fiecare companie afla scurt pe doi parerea acestora despre serviciile si brandurile sale.
Evenimentele de acest gen au viata si ii trezesc la realitate pe cei din companii care, daca ar urmari ce se scrie despre ei, ar vedea cat de bine sau slab au prestat in conferinta. Aceste evenimente au “nascut” o noua generatie de speakeri, oameni care la orice ora din zi si din noapte pot sa faca fata unei dezbateri inarmati cu informatii de ultima ora si ar putea da lectii oricarui manager care uita ca in momentul in care ai un discurs trebuie sa fii onest, sa ai ceva interesant de spus si sa interactionezi cu publicul.

Antreprenoriat
Sunt evenimente interesante si pline de entuziasm, dar in egala masura triste. Fiecare participant are pe langa privirea scanteietoare si un nor deasupra capului. Si, ori de cate ori apare o idee, se iveste parca inevitabil si un motiv pentru care aceasta nu poate fi aplicata.
Si desi e frumos si interactiv, faptul ca maine businessul tau poate muri la propriu, da evenimentului o vibratie diferita de orice alte conferinte. Cu toate acestea, in ciuda temerilor permanente pentru ziua de maine, oamenii uita sa se informeze si asteapta sa vina cineva – un for, un minister – sa-i salveze, sa le ofere pe tava solutii.
Da, desi pare greu de crezut, asa este. In antreprenoriat sunt fie oameni care inteleg ca tine doar de tine sa rupi muntii in doua, fie cei care fac corect prima jumatate de drum, dupa care asteapta si vor lucruri si fapte pe care nimeni nu e dispus sa le ofere.

CSR
A fost o moda, acum cativa ani, cand aproape toata lumea facea CSR. Se anunta public de fapt ce fapte bune si planuri curajoase au companiile si cum vor schimba lumea, iar cum oamenii din companie vor toti sa mearga in weekend sa planteze un copac.
A trecut moda si au trecut si actiunile. Putine companii au continuat, multe impinse de la headquarter – e drept. Altele, cele mai putine, au continuat pentru ca intr-adevar au avut un om care a crezut si crede in aceasta misiune sacra a companiilor.
Sa faci CSR azi este o lupta inclusiv la evenimente. Fie faci si nu spui nimic public, fie faci si vii si arati. In egala masura poti sa fii aplaudat sau “batut cu pietre” pentru alegerea ta. De ce? Publicul este nemultumit si, orice ai face, nu e OK. A treia varianta, pusa si ea in practica, este sa afirmi ca esti deschis la sugestii. Vei primi multe solicitari de sprijin, bani si cauze, dar si aprecieri ca faci bine CSR… Putine companii chiar fac CSR, iar evenimentele de gen sunt triste si fara viata, cu un public care stie mereu mai bine ce trebuie facut dar nu face.

Management
E la noroc. Poti sa ai parte de evenimente cu manageri si antreprenori care vin si spun lucrurilor pe nume si reusesc sa trezeasca audienta prezentand realitatea asa cum e: grea si cu munte piedici, un loc in care fara munca nu rezisti si nu poti avansa. Poti sa ai insa parte si de manageri importanti si plini de ei care n-au decat un mare zero de spus. Ii asculti si te gandesti cati bani invart si cum distrug strategii si oameni in jurul lor prin nepriceperea si impozanta lor convingere ca se pricep la toate.
Ei sunt cei care vin sa vanda concepte, retete si povesti in care nici macar oamenii din propria companie nu cred. Si mai sunt cei care fac coaching si vin sa ne arate cat suntem de tulburati si ca ei au o cale unde totul e lapte si miere. Daca ar avea si un speech convingator, sincer, le-as fi primul client. Cred ca avem nevoie sa ne schimbam mentalitatea. Ca gresim si facem multe alegeri proaste. Din nefericire, ideile framoase si interventiile inteligente pe care le-am auzit la multi dintre cei care fac coaching s-au terminat cu o prezentare terna si plina de citate si teorie.

Imobiliare
Stim cu totii, a cazut domeniul. E greu si desi au inceput sa-si mai revina, doar pe zona de birouri poti sa spui ca avem activitate normala. Cu toate acestea, desi toate companiile, agentiile si dezvoltatorii vor sa se faca auziti, nu ies din rutina cu care de ani de zile ne-au obosit. Din acest motiv, cei care chiar ar avea ceva de spus trebuie sa caute mult o idee sub care sa prezinte si sa se bucure de interesul publicului, chiar daca au un proiect sau concept care chiar merita sa fie amintit si promovat intr-o discutie.

Turism si hotelier
Da, sunt multe idei si multe de vorbit. Problema e ca in turism totul e subiectiv si, chiar daca vii si spui ca esti cel mai bun, daca n-o spune turistul, e degeaba.
Desi toate agentiile, hotelierii si companiile conexe se intrec in a pune mana pe microfon, putini au ceva interesant de spus si isi fac treaba bine. Fara rautate, dupa 20 de ani, in ciuda tuturor provocarilor, antreprenorii in turism dau lectii holding-urilor, agentiilor si ministerelor care doar cer si vor si se plang, in loc sa faca realmente ceva.

Foto © Rawpixelimages | Dreamstime.com