Marta Usurelu

Marta Usurelu

Poti uita trecutul, dar nu uita ce vrei!

IMG_5427

Nu ramane agatat de trecut. Tine minte, ieri a fost ieri. Maine este o alta zi, atat pentru tine, cat si pentru ceilalti. Viata nu este usoara si daca traiesti, zi dupa zi, cu gandul la ce-a fost, n-o sa poti inainta. Nu vei evolua si construi nici jumatate din cat vrei sau din cate poti sa faci!

“Cata dreptate are bunica!”, am gandit ieri in timp ce ascultam cuminte si cu mare incantare aceste sfaturi de la bunica mea de 88 de ani. Cat de simplu stie sa sintetizeze totul si ce gandire curata si pozitiva are!

O sorbeam din priviri si-o tineam de mainile ridate si noduroase de la ani si de la munca. “Am fost de fier, mama? Zici ca am fost de fier!”, spunea gandindu-se cate a facut si cum i-au fost anii. “Nu te omoara munca. Cand ma gandesc la ce viata am avut si cate am facut vad ca, uite, trebuie doar sa ai zile. Si sa nu uiti ce vrei!” Zambeam si o mangaiam. Imi aminteam cum pleca in zorii zilei, in remorca de la tractor, impreuna cu celelalte femei din sat, la munca campului.

“Viata nu e usoara si trebuie sa stii sa-i faci fata. Sa inveti sa nu uiti ce vrei, in ciuda greutatilor. Indiferent prin ce-am trecut, am invatat sa nu ma agat de trecut. Si am invatat sa si tac. Sa nu tin mereu cu dintii de fiecare gest si cuvant de la cei din jur. Daca vrei sa-ti fie bine, mai lasi de la tine. Mai uiti si trecutul. Asa mergi mai departe si poti sa faci ce vrei.”

Are dreptate. Are atata dreptate! Am inteles ieri mai mult ca oricand ca “daca n-ai batrani, sa-ti cumperi!”. Si am plecat gandindu-ma la cat de simplu stie sa prezinte viata si la cat de mult te ajuta aceasta intelepciune sa treci peste greutatile ei. De ieri, gandul mi-e tot la ea. La bunica mea si la casa albastra dintre dealuri in care am copilarit si am trait cei mai frumosi ani.

IMG_5428