Marta Usurelu

Marta Usurelu

Strategia din spatele Black Friday in Romania

IS2

Imi plac ideile implementate bine si cu o strategie clara, dar mai ales pasiunea cu care antreprenorii povestesc despre munca lor. Sa lansezi si sa impui conceptul Black Friday in Romania este o idee pe care au avut-o cu siguranta multi antreprenori, dar pe care Iulian Stanciu, CEO eMAG a reusit s-o faca mizand pe comunicarea social media si pe o strategie targetata pe furnizori.

Arata ca se poate!
“Am ales sa comunicam Black Friday folosind puterea social media si am pus sare si piper in informatiile folosite in campania de promovare. Oamenii reactioneaza daca vad pachetele mult mai bine decat daca le spui cate produse ai vandut. Am filmat atunci depozitul pentru a se vedea cantitatile, iar ca sa-i convingem pe oameni de amploarea evenimentului, am anuntat ca vindem un tractor. Si l-am vandut! Efectul faptului ca poti sa vinzi pana si un tractor a devenit o dovada clara ca online se poate vinde orice. Iar faptul ca ca in cursul diminetii de vineri, 20 noiembrie, s-a vandut un Range Rover de 85.000 de euro este o alta dovada. Culmea, cel care a cumparat Range Rover-ul l-a achizitionat de pe aplicatia de mobil!”, a spus Iulian Stanciu la conferinta “A Touch Of innovation”.

Tot cautand idei prin care sa promoveze Black Friday, echipa eMAG a ajuns anul acesta la lingouri. “A fost o idee pe care am cautat s-o implementatm cat mai eficient si am reusit sa vindem aurul la un pret foarte bun, cu 7-8% mai ieftin decat pe piata. Astfel, cine a cumparat lingouri de aur putea, daca-l vindea a doua zi, sa aiba profit imediat. Iar oamenii au intrat in joc si au cumparat. Un prieten chiar m-a sunat si mi-a spus ca a cumparat un lingou desi nu avea nevoie!”, a dezvaluit Iulian Stanciu la conferinta.

Nu uita de furnizori
Romania ocupa locul 2, dupa SUA, ca volum de cautari online legate de Black Friday. Iar rezultatele inregistrate de eMAG arata aceasta stare de fapt: 370.000 de vizite au fost simultan pe site-ul eMAG si 41 de comenzi pe secunda.

O importanta componenta care sta la baza acestor cifre este efortul constant de a atrage cat mai multi furnizori care sa vanda produse de Black Friday. “Dorim sa atragem cat mai multi furnizori si avem constant intalniri in care venim cu idei si oferte, le prezentam beneficii si exemple de colaborare pentru a-i convinge sa colaboram. Cel mai greu a fost sa-i atragem pe furnizorii de produse premium, dar am reusit”, a mai spus Stanciu.

Despre strategia eMAG pentru Black Friday, despre greutatile din spatele coordonarii unei echipe mari si reactiile cumparatorilor, dar si despre ultima achizitie, Atelierele Pegas, si faptul ca acasa are in prezent 10 biciclete, a vorbit Iulian Stanciu la conferinta “A Touch Of Innovation”.