Marta Usurelu

Marta Usurelu

Cum am petrecut Anul Nou alergand pe strazile din Dubai

imagePregateam masa si ne bucuram ca stam in Dubai, la o prietena, chiar langa Burj Khalifa si ca vom vedea artificiile de pe terasa proprie. Apreciam incantati ca nu trebuie sa plecam nicaieri si ca vom petrece un revelion frumos, fara sa alergam dupa taxiuri.

Am auzit strigate. Si, ceva foarte ciudat, parea ca ploua cu grindina. Am iesit in fata casei ca sa vedem ce se intampla. Cladirea de langa noi ardea ca o vapaie.

Alarma a inceput sa sune. Tarziu, ma gandesc acum. Prea tarziu tinand cont ca focul se intinsese peste 20 de etaje. “Trebuie sa plecam!” am strigat. “Pasapoartele, unde sunt?” intrebam disperati.

Am reusit sa fugim cu telefoanele, pasapoartele si cate o geaca. Cadeau bucati, din cladirea in flacari, peste noi. Ningea cu cenusa, ca la o eruptie vulcanica. Toata lumea tipa. Politistii strigau sa fugim cat mai departe.

image

Copiii plangeau. Nu intelegeau ce se intampla. Fugeam cat mai departe de cladirea care trosnea si ardea.

Focul se intindea cu repeziciune. Noi nu stiam incotro s-o luam. Ne-am oprit undeva, departe. Ne uitam ingroziti inapoi. Ma temeam sa nu cada.

Daca la inceput toata lumea tipa si alerga, acum era liniste. Oamenii veniti in centru pentru artificii se uitau ca la spectacol si faceau poze. Multi isi faceau selfieuri. Nimeni nu ne anunta nimic.

Am cautat sa cumparam apa. Si in loc cu wi fi. Nu mai credeam ca pe Khalifa va mai fi spectacol de artificii. Dar a fost. Toata lumea filma si radea. Noi eram socati. Bucurosi ca am scapat si uimiti ca lucrurile isi urmeaza cursul, cand la 200 m distanta un bloc arde ca o vapaie.

Dupa cele 10 minute de artificii a inceput cosmarul. Unde plecam? Ce facem? Politia nu anunta nimic. Taxiuri nu erau. Copiii plangeau si noi incercam disperati sa cautam cazare.

Bucuria de a gasi o camera de Anul Nou s-a spulberat in cele 2 ore cat am cautat taxi si Uber. Nimic nu era organizat iar arabii sunt extrem de brutali si neprietenosi. Am gasit un taximetrist si am strigat ca-i dam 100 de euro ca sa ne duca la noul hotel. N-a vrut. Am clacat. Era frig si nu aveam la noi decat apa si telefoane. “Ce ne facem?”.  Nu mai aveam putere. Nesperat, taximetristul ne-a facut semn. Am prins aripi si am urcat toti  cinci in  masina. Era bine. Era sigur si calduros!

Cand am ajuns in camera, ne-am pus in liniste pe canapea. La CNN au anuntat 14 raniti si organizarea impecabila a oficialitatilor. Am zambit amar. Nu stiu ce victime sunt si sper sa fie ca in anuntul facut, dar organizare sigur n-a fost.

Am respirat linistiti. Nu aveam haine sau mancare. Doar apa. Dar eram bine. Si eram toti constienti cat de important este sa invatam sa apreciem normalitatea!  Normalitatea si firescul de zi cu zi din viata noastra.

image

Asa arata cladirea inaintea incendiului.

Tags: