Marta Usurelu

Marta Usurelu

Cum ajungi cineva

IMG_5147

M-a intrebat unul dintre participantii la conferinta de saptamana trecuta daca sunt de parere ca as avea acelasi succes daca as lua-o de la zero, fara sa fiu “cineva”. Nu consider ca sunt cineva, a fost primul lucru pe care i l-am spus. Si am adaugat ca nimeni, la inceput, n-a fost cineva!

Toti cei care au reusit au inceput de la zero. Au muncit si s-au luptat cu aceleasi probleme si au avut nevoie de acelasi arme: idei, incredere, perseverenta si munca. Multa munca.

Nimic nu este usor si nu vine de la sine. Poate stiti oameni care considerati ca au o viata usoara. Ca lor li se intampla pur si simplu lucrurile. Nu este asa. Fiecare are in viata urcusuri si coborasuri. Asa e viata, pur si simplu. Nimeni nu scapa din acest joc.

Asa ca nu va mai plangeti de mila. Nu ajuta. Iar cei din jur nu se emotioneaza, ci din contra, va vor ocoli. Drumul incepe cu primul pas. Primul. Al doilea vine inevitabil si aduce idei si oportunitati. Dar, daca nu incerci, nu vei sti niciodata ce poti sa faci.

Nu uita ce vrei cand ti-e greu

La 18 ani am intrat la facultate. In prima luna m-am angajat, mi-am luat carnetul de conducere, desi n-aveam masina, dar tot atunci am ramas, impreuna cu familia, fara casa. Parintii mei au facut parte dintre primii antreprenori. Aveau un magazin de paine si alte produse alimentare in care mi-am petrecut anii de liceu, vanzand paine. Imi placea si mi-am facut multi prieteni atunci, de toate varstele. Eram mandra ca-i ajutam, ma simteam folositoare.

Un incendiu, un imprumut prost facut si un al doilea incendiu la magazin i-a adus in faliment, iar banca ne-a luat casa. S-au mutat la tara, undeva langa Bucuresti, unde nu aveau apa curenta, ci doar patru pereti din pamant.

Am locuit cu chirie in peste 10 locuri, in timpul facultatii. Cu banii din salariu traiam si-i intretineam si pe ei. N-a fost usor. Stiu cat de greu este sa n-ai bani de paine sau cum e sa alegi apartamentul in care stai cu chirie ca sa poti merge pe jos la serviciu.

Dar timpul trece. Nicio zi nu este la fel. Si uiti momentele grele, mai ales daca nu renunti sa vrei. Tot ce-mi doream era un apartament. Al meu! Era cel mai mare vis, unul care parea imposibil pentru ca, ori de cate ori ma apropiam de conditiile de a lua credit, ceva se intampla. Si nu reuseam sa fac acel pas.

Numai ca, intr-o zi s-a intamplat! Si ne-am mutat din nou impreuna. A fost bine. Am trait primul moment de liniste dupa multi ani. Imi amintesc ca atunci, ca si acum, ma bucuram ca-i am alaturi, desi lacrimile imi umpleau ochii cand ii vedeam cat au imbatranit si cum si-au pierdut increderea in ei, dupa esecul trait.

Un necaz nu vine niciodata singur

Greul insa nu se termina niciodata. Desi mi-a placut sa fiu jurnalist din prima zi in care am pus piciorul intr-o redactie, in presa au inceput anii grei. N-am luat cu lunile salariu. N-am stiut ce altceva pot sa fac. Ma tot gandeam. Stiu ca zi si noapte m-am framantat ce sa fac. Si, cand in sfarsit am gasit sa plec intr-o alta redactie, am aflat ca Biz se inchide si am decis sa iau eu revista.

O nebunie. Ceva imposibil. Ceva ce nu avea sorti de izbanda. Dar asa am simtit. Si, desi aveam in sfarsit raspunsul, alesesem ce vreau sa fac, n-am stiu in acel moment nici 1% din ce inseamna greu cu adevarat.

Nu aveam bani, ci doar datorii. Nu aveam sustinere, nici macar verbala. Eram doar 10 oameni si stiam sa facem o revista. Dar am inceput si Dumnezeu ne-a ajutat! Dupa primul pas a venit si al doilea.

Am vazut ca nu stiu nimic din ce inseamna sa manageriezi un business. Si am pierdut primii bani pe care i-am facut. I-am pierdut apoi si pe urmatorii. Am plans si am cazut de multe ori. Am avut momente de disperare si de neputinta. Dar neputinta am urat-o cel mai mult!

Nu vreau si nu-mi place sa fiu neputincioasa. Mi-am propus de cand eram angajata sa nu fiu neputincioasa, asa cum ii vedeam pe sefii mei, pe cei care voiau sa faca dar renuntau mereu. Si am cautat continuu solutii. Una mergea, alta nu. Cautam atunci alta, si alta, si n-am renuntat. De fiecare data cand era ceva greu, vedeam si cum ar fi putut sau ar putea fi sa fie si bine.

Dar, in viata, cum stim cu totii, un necaz nu vine niciodata singur. M-am imbolnavit. Nu aveam bani. Nu am gasit un medic care sa ma sfatuiasca ce sa fac si atunci am rezolvat-o in acelasi fel: am cautat solutii si am ales-o pe care care am crezut ca e cea mai buna.

Am muncit si mai mult. N-am stat nicio clipa cu gandul la boala, ci doar la copilul meu, care avea doi ani atunci, si la revista care incepea sa creasca. Dupa multe cautari am gasit un medic, m-am imprumutat de bani, m-am operat si, imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, in spital eram tot pe telefon cu echipa mea care organiza un eveniment in acea zi.

Am avut un focus clar. Care m-a ajutat sa nu-mi plang de mila. Sa trec peste boala fara sa ma gandesc prea mult la ea. N-a fost usor. Au fost luni in care ma gandeam daca merita sa iau o rochie pentru vara care urma sa vina. Dar am ajuns s-o port. Si am avut noroc sa trec si peste asta. Am inteles atunci ca cei care iti sunt alaturi la greu sunt tot ce avem mai important in viata. Familia si prietenii, in cazul meu echipa, ei sunt cei care m-au ajutat si suportat, care mi-au impins sa fiu mai buna, mai puternica.

Valoarea se vede in ce facem, dar mai ales in cum facem

Daca cineva crede ca greul se termina la un moment dat, se insala – sau e inca tanar. Tot ce vrei sa construiesti se face doar cu munca si cu sudoare. Cu multe nopti nedormite, cu nervi si vointa si incapatanare.

Sa ai afacerea ta este un adevarat cosmar in Romania, in special in presa. N-am mai avut e drept, in ultimii cinci ani, probleme grave cu casa sau sanatatea, dar am avut de rezolvat cu zecile altele, in fiecare zi, si a trebuit sa demonstrez si sa ma lupt pentru fiecare “Da” si sa castig puterea sa spun fiecare “Nu”.

Secretul meu este ca, in ciuda tuturor greutatilor, am facut ce-mi place cu toata inima si cu toata incapatanarea pe care o am. Asa am indraznit sa schimb acolo unde altii s-au multumit sa se uite in alta parte. Si, culmea, fiecare proiect care parea fara sanse s-a concretizat. Iar anul trecut pot sa spun ca am adunat cele mai multe rezultate. Ca efortul de peste ani s-a vazut, desi nici 2015 n-a fost un an usor.

Iar cand fiecare idee si proiect prinde viata, cand toti cei din jur stiu ca reusim daca ne punem mintea, mergi usor mai departe. Si stiu acum ca tot ce mi s-a intamplat n-a facut decat sa-mi confirme, incercare dupa incercare, ca nimic nu este imposibil. Ca doar de noi depinde ce lasam in urma. Iar celor care ma intreaba de ce lansez mereu proiecte noi, de ce ridic stacheta, le spun ca tot ce conteaza este ce lasi in urma. Ca valoarea noastra se vede in ce facem, dar mai ales in cum facem.

Foto @ Dragos Asaftei