Marta Usurelu

Marta Usurelu

Pe gustul meu: Winestone Victoriei 37

IMG_0441

Imi place sa descopar mereu locuri noi, de la bistro-uri mici la restaurante in care meniul poate sa ma atraga ca un carlig pentru data viitoare.

In cautarea urmatorului loc preferat, am ajuns saptamana aceasta la Winestone Victoriei 37. Un restaurant prietenos, cu un wine shop in care poti servi, la pahar, toate vinurile din meniu. Deschis recent, in hotelul Novotel, restaurantul mi-a placut din primul moment si m-a cucerit cu coșul de paine.

Winestone Victoriei 37_food

Facuta cu maia, painea are o crusta crocanta si un gust pe masura. Pe langa tapas sau platouri de mezeluri si branzeturi internationale ori preparate de inspiratie franceza, in meniu gasesti si preparate cu specific romanesc: mici, coaste si muraturi.

Designul restaurantului este gandit pentru a se potrivi cu diferitele situatii si stari de spirit: zona cu mese de restaurant, zone cu canapele, dar si mese inalte cu scaune de bar. Atractiv este cuvantul care caracterizeaza cel mai usor acest loc. Are preturi neasteptate pentru un restaurant aflat intr-un hotel premium, iar de luni pana vineri este o oferta speciala business, lunch de 24 de lei. Un alt mare atuu: clientii restaurantului au acces gratuit in parcarea subterana a hotelului.

Winestone Victoriei 37_2

Selectia de vinuri domina vizual spatiul si se abate de la orice alegere obisnuita. La Winestone gasesti vinuri romanesti, de la crame mici si exclusiviste, sau vinuri renumite, de la crame internationale. Pe langa vinuri, ai o neasteptata selectie de delicatese romanesti produse la Saschiz: miere de flori salbatice de pajiste, (29 lei), marmelada de ceapa rosie (14 lei), sirop de visine (19 lei), zacusca de ciuperci, zacusca de vinete (14 lei) sau diferite sortimente de gem: de afine, de soc sau rubarba, peltea de gutui sau dulceata de ardei iute!

IMG_0417

Foto @ Marian Timofte