Marta Usurelu

Marta Usurelu

Obiectiv: Timpul

dreamstime_s_47263076

Nu stim ce sa facem mai repede, de dimineata pana seara. Parca niciodata nu se mai termina ce avem de facut. Nu-i rau sa reusesti sa treci de la un proiect la altul, de la un eveniment la altul, dar in aceasta fuga uitam sa ne traim viata si sa ne bucuram de ea.

Nu este un moft. Avem nevoie sa ne si linistim! Sa ne gandim macar putin la ce-am facut si sa vedem ce putem imbunatati. Sa ne intrebam ce ne dorim si ce ne place.

O problema medicala sau un accident iti deschid ca un semn de alarma ochii asupra acestei realitati. Reusesc sa te zgaltaie puternic si sa te faca sa te intrebi ce faci cu viata ta. Daca vrei sa continui in acelasi ritm sau nu. Am inteles cel mai bine acest lucru cand am fost pusa in fata unor probleme medicale si mi-am dat seama ca totul tine de noi. Si ca se poate sa-ti faci putin timp si pentru tine!

Oferiti-va un moment de respiro. Unul in care sa va ganditi ce doriti. Puneti in lista si ce va place si va incarca bateriile. Nu renuntati si nu mai amanati! Nimic nu se compara cu sentimentul de bine cand simti ca atingi echilibrul dintre viata personala si profesionala.

Vad in ultimul timp aceasta schimbare la mai multi prieteni si colaboratori din cercul meu de prieteni. Ii ascult cum spun ca si-au propus sa nu mai stea, dupa program, la birou, pentru a petrece mai mult timp cu familia sau pentru pasiunile lor. Pentru cei care stiu cat de greu reusesti sa pleci de la birou la ora “oficiala” de incheiere a programului, poate fi o mare realizare. Este acel ideal spre care tanjim cei care trebuie sa facem in fiecare zi mereu mai mult.

Aud, din ce in ce mai des, si prieteni care mananca sanatos. Care au grija la conditia fizica pentru ca nu mai vor sa simta continuu starea de oboseala din ultimii ani si ma bucur cand spun ca au din nou energie. Cand povestesc ca ajung acasa seara si reusesc sa se mai bucure de cateva ore, in loc sa doarma.

Daca-ti propui sa ai timp si pentru tine, chiar daca este greu la inceput, reusesti sa gasesti acest timp. Stiu ca pentru unii pare imposibil. Sau ca pentru multi altii nu timpul liber este problema. Dar pentru mine, timpul liber, timpul pentru pasiuni si familie a devenit un obiectiv! Unul pe care-l planific si de care-mi propun sa ma bucur cat pot de mult.

Foto © Les Cunliffe | Dreamstime.com