Marta Usurelu

Marta Usurelu

An nou, experiente noi

IMG_442486351

Imi place caldura si imi place sa merg in Asia, in special cand este iarna la noi. Vacanta de la acest sfarsit si inceput de an am petrecut-o in Indonezia, in doua insule: Lombok si Bali, insula Paradis in care am revenit pentru a treia oara.

Am revazut cu mare placere plajele, templele si orasele din Bali, in care m-am bucurat de fiecare data de traditia balineza. Populatia este in proportie de 80% de religie hindusa iar impactul reglios si cultural se intalneste la tot pasul. Vezi temple in fiecare curte si ofrande peste tot, sculpturi cu animale fantastice si zeitati la fiecare pas, si te uimeste salutul si zambetul frumos al balinezilor.

Fata de prima data cand am vizitat insula, acum 7 ani, Bali s-a dezvoltat enorm. A devenit o insula aglomerata cu zone in care va recomand sa evitati sa stati. Nusa Duna, Denpasarul si Kuta sunt foarte aglomerate. Preturile au crescut si ele in aceste orase, fiind echivalente cu cele din marile metropole. Recomandarea, pentru cei care vor sa mearga in Bali, este sa aleaga Ubudul sau zonele din nordul insulei unde poti sa te bucuri de frumusetea si unicitatea insulei.

photo (39)

Lombok este insula in care am mers din dorinta de explorare. Nu stim prea multe despre ea, dar intotdeauna o insula pe care n-am fost este o atractie si o provocare. Lombokul este mai mare mare decat Bali, populatia este preponderent musulmana si este inca nedescoperita de turisti, unde te poti bucura cu adevarat de vacanta si poti explora nestingherit insula.

Este un loc cu adevarat pitoresc in care ai la distanta de o privire oceanul si plajele albe sau vulcanice, muntele, plantatii de palmieri, terase de orez sau cascade,unde am surprins cele mai frumoase apusuri de soare.

Am reusit sa descopar in ritmul meu insula si, mai mult ca in alti ani, am reusit sa ma bucur de noi experiente.
Am avut posibilitatea, timpul si pornirea, sa ma opresc cu masina si sa admir de cate ori am intalnit un loc frumos sau sa gust o serie de fructe pe care nu le-am incercat pana acum.

Stiu ca multi dintre noi, desi sunt curiosi, nu gusta preparatele sau fructele intalnite in vacanta. Am avut norocul de a avea alaturi in aceasta vacanta localnici care mi-au prezentat imposibil de refuzat fructele nou descoperite si mi-au aratat cum se mananca.

rambutan

Am gustat pentru prima data rambutan, fructul dragonului, mangostan, sirsak si snake fruit si m-am bucurat de gustul minunat de mango, un soi diferit de cele pe care le-am incercat pana acum, mic si cu coaja verde si cand e copt, dar de un galben intens in interior si cu un gust incredibil.

rambutan1

Rambutanul este un fruct din sud-estul Asiei. Este inrudit cu lychee-ul, un fruct care imi place foarte mult si care are un gust asemanator. Arata ciudat si iti starneste curiozitatea. Are o carapace tare si paroasa si o culoare frumoasa rosu-portocaliu. Coaja se rupe usor cu mana si in interior este zemos, dulce si aromat si racoritor. Mi-a placut foarte mult!

fructul dragonului

Fructul Dragonului este rotund si arata ca spatele unui dragon. Este un fruct pe care iti vine sa pui mana cand il vezi. Are o coaja care pateaza – ca sfecla rosie- iar in interior este ca un kiwi – mai alb. La prima degustare nu mi s-a parut care are vreun gust. Dupa a doua si a treia bucata am inceput sa-i simt aroma. Este light, dulce acrisor.

mangostan

Mangostanul mi-a placut mult. Este ca o castana mare. Sub coaja se ascunde un miez in forma de catei de usturoi care au un gust minunat.

mangostan (1)

Cei mai mari au si sambure- care nu e bun la gust si trebuie aruncat. Cei mici pot fi mancati intregi. Este dulce si bun si zemos si minunat.

snake

Snake fruit este ciudat. Are o coaja ca o piele de sarpe, brun-roscata si solzoasa. Se curata usor incepand din varf. In interior, la fel ca mangostanul, arata ca un usturoi. Are samburi care nu se mananca si la gust nu mi s-a parut prea atragator. Este fad, nici dulce nici acrisor. Dar cred ca depinde de gust si ce alte atractii ai in fata.

sirsak

Sirsak sau soursop, este un fruct bun si aromat. Desi nu arata foarte atragator – este ca o para tepoasa cu pielea tare – in interior are o textura ca o banana, cremos si aromat, cu gust bun de para dulce si racoritor. Are ceva aparte care m-a cucerit iar freshul de sirsak este uimitor!

M-am bucurat de fiecare mica experienta si de fiecare gust. Stiu ca nu sunt aventuri. Ca atunci cand pleci in vacanta gandul iti zboara la distractie si sport extrem. Nu le-am ratat nici pe ele. M-au incantat insa aceste noi experiente si am simtit nevoia, mai mult ca in alte vacante, sa descopar si sa savurez autenticitatea si aceste mici comori pe care insula le are de oferit.

IMG_9790