Marta Usurelu

Marta Usurelu

Cand nu-ti pasa pe cine enervezi

Este nevoie de multa incredere in sine si de certitudinea faptului ca stii ce faci ca sa nu-ti pese pe cine enervezi. Si, da, sunt putini oamenii care in urma experientei stiu ca ceea ce fac este bine, indiferent cat de mult supara analistii sau concurenta.

Nu, nu ma refer la cei care se comporta ca pe propria mosie cand ajung pe o pozitie cheie. Nici la cei care considera ca doar ei au dreptate. Am in minte profesionistii care stiu ca urmatorul pas, cel corect, trebuie facut indiferent pe cine lezezi.

Eficienta, calitatea si evolutia sunt sclipiri de care nu se bucura cei mai multi oameni. Iar cei care ajung sa schimbe lumea in jurul lor sunt si cei care se lupta cel mai mult cu semenii si mai ales cu specialistii din domeniu.

Trebuie sa fi acumulat insa suficienta experienta ca sa ai certitudinea ca ce faci este bine. Si este imperativ sa ai incredere in tine si produsul tau, sa fii constient ca cei care nu-ti impartasesc viziunea o fac pentru ca n-o inteleg sau sunt nemultumiti ca n-au venit ei cu ideea.

Am intalnit astfel de oameni uimitori care tansforma totul in jurul lor atat in Romania, dar mai ales peste hotare. Le-am apreciat intotdeauna puterea si siguranta pe care o emana. Ei sunt oamenii pe care ii admir si ma determina in fiecare zi sa vin la birou. Nu este putin lucru sa mergi impotriva curentului! Si sa extinzi teritoriul domeniului tau. Este insa intotdeauna nevoie de lupte grele in transee, fie cu specialistii recunoscuti care s-au pierdut in mediocritate, fie cu cei care au ajuns in stadiul trist in care inteleg ca mai mult nu pot.

Din pacate, acestia sunt cei care ne mananca energia si sufletul de cate ori au ocazia. Pe ei insa nu si-i va aminti nimeni cand isi vor pierde scaunul. O realitate care nu se aplica niciodata oamenilor care, indiferent cat sunt de complecsi, complicati si perfectionisti, stiu sa faca minuni cu ideile, incapatanarea si sclipirea lor!