Marta Usurelu

Marta Usurelu

Cea mai buna toamna din ultimii ani

dreamstime_s_45417646

La inceputul acestui an am scris un post despre perioadele in care se lucreaza in companii. Despre cum fiecare activitate inceputa mai sustinut este intrerupta inevitabil de o sarbatoare legala langa care se mai adauga cateva zile si se transforma intr-o mini-vacanta. Si cum cei mai multi asteapta toamna pentru a porni cu adevarat motoarele si a da drumul la bugete.

Contrar tiparului din alti ani, pot sa spun ca toamna a inceput anul acesta din august. Mai toate companiile au dat semne de nerabdare si au pornit din vara campanii si proiecte. Toata lumea, fara exceptie, are planuri mari pentru aceasta perioada si a devenit in sfarsit clar ca piata si-a revenit.

Stiu ca facem parte dintre cei care nu cred pana nu vad si ca, in 2014, cand am anuntat oficial ca intram in ani de crestere si ca s-a terminat criza, multi n-au fost de acord. Dar desi nu se  simtea la nivelul fiecarui individ, rezultatele n-au intarziat sa apara in piata.

Anul acesta s-a vazut insa cu ochiul liber. Intram intr-o normalitate. Una in care sechelele crizei se vad la fiecare pas si negocierea este unipartida, dar una in care toate companiile revin la proiecte si bugete mari!

Se anunta cea mai buna toamna din ultimii ani. In toate domeniile de activitate. Daca nu simti, inseamna ca faci ceva gresit. Si nu esti in locul potrivit. Schimba-l. Nu lasa toata aceasta efervescenta sa treaca pe langa tine. Atat de multa activitate si dorinta de lucru n-am mai vazut de foarte multi ani. Este un moment prielnic pentru toata lumea. Profita de el.

Foto © Sergey Kichigin | Dreamstime.com