Marta Usurelu

Marta Usurelu

Descopera Marele Zid Chinezesc

Dupa orasul de piatra din Petra, Colosseumul si Cristos Mantuitorul din Rio, de Anul Nou am mai bifat inca o  noua minune a lumii. Pe un ger uscat care iti intra adanc in piele, am urcat pe Marele Zid si, in ciuda celor minus 20 de grade, am ramas inmarmurita de frumusetea si sentimentul de putere si permanenta pe care acest monument cu adevatat uimitor ti-o transmite.

10 idei despre excursia la Marele Zid Chinezesc

1. Zidul poate fi vizitat in doua mari zone Mutianyu si Badaling. Drumul pana la Badaling este de aproximatix 1 ora, pana la Mutianyu sunt 2 ore.

2. Excursia pentru vizitarea zidului se poate lua online sau de la hotel. Poti merge si cu ajutobuzul, direct din centrul orasului, dar tinand cont ca foarte putini chinezi vorbesc engleza, recomandarea mea este sa luati o excursie si ghid. Eu am platit 30 de euro pentru excursia care includea drumul cu autocarul, biletele de acces, ghidul si masa de pranz.

3. Badaling este cea mai vizitata zona si cea mai comerciala. Este foarte aglomerata, la propriu asaltata de oameni, de la simpli turisti la ghizi si vanzatori ambulanti. Aceasta sectiune este lunga de 3,7 km si urca pe culmi de 1.000 m.
Mutianyu este o zona aflata la 80 km de Beijing, dar unde numarul de turisti este acceptabil. Aici am ales sa merg. Pe zid poti urca pe zid pe jos – cam 45 de minute, cu telecabina sau cu telescaunul. Partea neasteptata la acesta zona este ca pentru coborare exista si un tobogan. Din cauza frigului, toboganul era inchis, asa ca am ales telecabina. Privelistea este intr-adevar feerica!

4. Plimbarea pe zid este o adevarata experienta. Peisajul este incredibil iar frumusetea constructiei si modul in care zidul serpuieste exact pe culmile muntilor te lasa fara rasuflare.

5. Turnurile de aparare, care sunt construite din loc in loc, te teleporteaza in istorie sau in filme si sunt uimitoare pentru fotografii.

6. Zidul are o lungime de peste 21.196 km. Este o constructie gigantica, considerata dupa volum ca cea mai mare de pe glob si este cel mai lung zid de pe planeta. Are o inaltime de 12 metri si o latime de 6,5 metri. Grosimea zidului este intre 4 -8 m la varf zidului si de 10 m la baza.

7. Trei milioane de chinezi au murit in timpul constructiei sale. Istoria sa tumultoasa aduna multe povesti si legende, dar si un numar urias de vieti care au fost jetfite pentru a fi construit.

8. Zid de aparare,  drum strategic si comercial. Dupa constructie, zidul a fost pavat cu piatra pentru ca, pe langa faptul ca era folosit ca zid de aparare, era si drum strategic si comercial.

9. Monument istoric al Chinei. Dupa secole in care a fost mai degraba lasat in paragina, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protectie guvernamentala din 1952, cand a fost declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, doar cateva zone, dintre care si cele doua mentionate mai sus, Mutianyu si Badaling, au fost reabilitate si sunt accesibile turistilor.

10. Zidul poate fi vizitat in orice anotimp. Va recomand sa vizitati zidul oricand, este o feerie. In ciuda gerului napraznic de care am avut eu “nororc”, excursia a fost magnifica iar la zid erau destul de multi turisti.

N-am stiut, cand am ales sa petrec anul nou in China, ca va fi atat de frig. Prognoza era de doar cateva grade sub zero la Beijing si chiar cateva grade cu plus la Shanghai, dar in momentul in care am iesit din aeroport am simtit cel mai taios ger din cate am trait vreodata.

Daca nu aveam luata deja excursia, sincer, dupa ce-am simtit ce inseamna cele minus 15 grade din oras, nu m-as fi incumetat sa mai merg si pe creasta muntilor, si sa ma plimb pe zid, la minus 20 de grade si in bataia vantului. Dar eram in China si toata viata mi-am dorit sa vad Zidul!

Desi am cumparat cele mai calduroase haine de la Uniqlo si mi-am facut curaj pornind la drum cu ideea ca, imediat dupa ce vizitez cateva minute zidul, iau primul taxi si ma intorc la hotel, iar de la ghid am aflat ca in zona Mutianyu nu sunt taxiuri, tot mi-a placut si m-am bucurat de excursie! Am tremurat si am inghetat mai rau decat am crezut, dar a meritat.

Am ramas cu o senzatie frumoasa de bine si, sincer, daca ar fi sa pot merge din nou, in ciuda frigului tot as revizita cu mare drag si cu mare bucurie Zidul si m-as minuna la fiecare pas de tot ce putem face noi, oamenii, si de cat de mult imposibil este posibil pe acesta lume!

Foto © Beijing Hetuchuangyi Images Co,. Ltd .Dreamstime.com si arhiva personala.