Secretele lanurilor de orez

Am vazut de multe ori campurile de orez. Plantatiile terasate care reusesc sa uimeasca printr-o frumusete aproape ireala. Am revenit in Bali avand in plan sa vad mai de aproape, pe langa templele si atractiile insulei, lanurile de orez. In acest scop am vizitat ieri satul Desa Tunjuk, cu ferme traditionale balineze, unde poti experimenta, alaturi de localnici, munca lor de zi cu zi. Poate nu pare atractiv, si cu siguranta nu este aspirational sa mergi intr-una dintre cele mai exotice insule din lume si sa alegi sa vizitezi un sat unde sa lucrezi ca localnicii. Si totusi, aceasta excursie este o experienta extraordinara! Din momentul in care esti echipat pentru camp, te gandesti la campurile de orez. Cand le vezi, incepi sa zambesti si sa te intrebi ce vei face! Excursia, care costa 68 de dolari de persoana si include si masa de pranza, iti permite sa vezi “secretele” din lanurile de orez. Mergand spre camp, ajungi la prima mlastina, unde se “pregateste” terenul pentru urmatoarea recolta. Poti intra, mai mult, esti rugat sa intri, alaturi de un satean, in namol si sa conduci plugul tras de doi boi, care niveleaza terenul. Mirosul nu este parfumat. Din contra, are iz mlastinos, cu puternice accente de ingrasamant natural! ☺ Dupa ce terasa este pregatita, esti invitat sa sadesti manual mladite de orez. In linie drepata, la distanta exacta, si cu mare atentie. Aplecat, sub soarele dogoritor, cu nasul, mainile si picioarele in namol. Da, nu m-am gandit cand admiram frumusetea lanurilor de orez la toata munca din spate! La efortul depus in fiecare moment pentru “mingea” alba de orez din farfurie! Dupa ce plantezi, pret de cateva momente, si te dai batut, o sateanca te ajuta, cu cea mai mare grija, sa te speli in canalele de irigatii care impanzesc campurile. Si care, apropo, functioneaza si arata excelent! Poti experimenta apoi seceratul. In Bali, ca in multe alte tari asiatice, se produc trei recolte de orez pe an. Cand o terasa este pregatita pentru o noua recolta, o alta este gata de secerat. Am observat ca cele care lucreaza terasele de orez, cel putin unde am fost noi, sunt femei. Micute, energice si arse de soare, majoritatea sunt in varsta. N-au timp de noi. Isi fac treaba. Lucreaza cu ziua pentru proprietarul terasei, de la 6 dimineata pana la 17.00. Bineinteles ca am incercat si sa seceram. Sau sa caram cosurile cu orez. N-am prea reusit. Ca statura, desi sunt de doua ori cat o balineza, m-am straduit din rasputeri sa tin cosul pe cap. Am reusit, dar doar pentru poza. Femeile acelea lucreaza de dimineata pana seara, planteaza, secera, umplu cosurile si le transporta ca si cum ar fi usoare ca un fulg! Cand am plecat din satul Desa Tunjuk, gandul mi-a ramas la ele. La zambetele lor senine si sincere. M-am gandint, pentru a nu stiu cate oara, ca Bali este o insula a extremelor. A frumusetii pure si a experientelor simple pe care nu le poti uita. Vizitez Bali la invitatia Ambasadei Indoneziei la Bucuresti si a echipei de la Qatar Airways.