marta usurelu

Singuratate in doi

dreamstime_s_25606897

De-a lungul timpului am vazut multi prieteni si prietene speriati ca sunt singuri. Aflati mereu in goana de a-si gasi pe cineva. Si, de multe ori i-am vazut apoi dezamagiti de omul proaspat intalnit pe care-l considerau pereche.

Nu vreau sa spun ca este mai bine sa fii singur. Nici ca trebuie sa astepti sa-ti apara perechea la usa. Spun ca atunci cand, din diferite motive, esti singur, ar trebui sa respiri adanc, sa te gandesti ce vrei si sa faci ceva pentru tine. Ceva ce n-ai mai facut de mult sau, poate, niciodata.

Nu exista perechi perfecte, relatii care dureaza de la sine cu anii sau fara probleme. Nu ma incant nici cand ii vad pe multi stand impreuna din diferite motive, fara a mai impartasi nimic pur, doar al lor.

Fiecare varsta isi are experientele sale si, traind alaturi de cineva, doar pentru ca asa se face, ca asa e normal, pierzi de multe ori esenta vietii. Si, cel mai trist, uiti cine esti!

Stiu atatia oameni care la intrebarea ce-ti place sau ce-ti doresti spun ca nu mai au nicio dorinta. Unii dintre ei sunt amarati, altii sunt impacati. Este trist! Decat sa ai o viata lipsita de orice culoare, mai bine alegi sa fii singur, dar sa te redescoperi si sa descoperi lumea din jur. Viata, cu toate experientele pe care le traim, ne pregateste sa ne simtim bine cu noi. Sa ne simtim bine si cand suntem singuri.

Tuturor ne este data o soarta, dar ea depinde in mare masura de noi. Indrazneste sa faci ceva pentru tine! Nu renunta sa traiesti. Si o sa descoperi ca viata poate fi mai frumoasa de unul singur decat atunci cand traiesti singur in doi.

Foto © Olexiy Lazarevych | Dreamstime.com

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email