Povestea frumoasa care ne-a incantat copilaria pare sa fie rupta din realitatea asiatica. Fie ca esti in Thailanda, Indonezia sau orice alta tara asiatica, de cate ori intrebi pe cineva cati ani are esti uimit de raspuns. Toti au minim cu 10 sau 15 ani peste cat te-ai astepta. Cei de 40 de ani arata ca de 20. Barbatii carora le dai 50-60 de ani sunt trecuti bine de 70 si se mai si urca sprinten in varful unui palmier!
Sunt uimita de modul frumos in care reusesc sa se mentina. De seninatatea afisata pe fruntea lor, in ochi si in gesturi. O sa spuneti ca nu sunt stresati ca noi. Ca traiesc in natura si mananca sanatos. Si ca daca am trai si noi intr-un paradis verde am arata la fel! Nu stiu nici daca este asa. Nici daca e vorba de gene. Cert este ca sunt de invidiat!
Am revenit din nou la acest gand acum, in Bali, unde ma bucur de peisajul exotic si de ospitalitatea acestor oameni care au o viata atat de simpla si care se bucura de ea mai mult decat noi.
Am incercat sa aflu cat mai multe despre viata lor de zi cu zi. Am scris aici despre viata in campurile de orez. Stiu ca, la tara, viata este la fel peste tot. Oamenii traiesc simplu si in Bali, si la noi. Nu calatoresc mai departe de cateva sate sau maxim in Capitala. Se trezesc in zori, muncesc si se culca devreme. Petrec la nasteri, botezuri si nunti si plang la inmormantari.
In Bali insa, traditia le mai cere ceva oamenilor: sa zambeasca! Sa nu se vada ca sunt suparati sau frustrati. Sa spuna zambind ce au de spus! “Sunt invatati de generatii sa se comporte asa” imi spun cei din jur cand exclam ca nu poti sa zambesti mereu.
Un specific unic al insulei este ca desi Indonezia este o tara cu religie majoritar musulmana, in Bali peste 90% dintre localnici sunt hindusi. Si sunt foarte credinciosi! Fiecare casa, fiecare scoala, gradina sau curte are un templu. De cele mai multe ori, mai mare decat casa in care oamenii locuiesc. Pe fiecare intrare, strada si alee sunt depuse ofrande. Si, asa cum ne-a povestit ghidul, localnicii ofera ofrande atat zeilor pozitivi, buni, cat si celor “rai”, pentru a-i multumi si determina sa nu intervina in activitatile lor de zi cu zi.
Nu stiam ca asemeni lanurilor de grau, balinezii planteaza terase intregi cu flori pentru ofrande! Ca viata lor este construita in jurul ceremoniilor: nasterea copilului, implinirea primelor 40 de zile, a primelor 2 luni, a primului moment cand a pasit si o multime de alte sarbatori, inclusiv casatoria si moartea. Fiecare casa are pe langa un templu si un pat in care localnicii stau in momentele importante si nu-si petrec timpul decat la ceremonii.
Culmea, ceremoniile sunt cel mai scump lucru din viata lor. Am ajuns din intamplare la o nunta si alaturi de miri era si o bunica cu un bebelus. Am crezut ca este al mirilor. Ca fac nunta dupa nasterea copilului. Am aflat ulterior ca cei din sat au profitat de venirea preotului si, pentru ca este taxa scumpa, au facut in aceeasi zi si ceremonia de nunta si cea de botez a baietelului care nu era din familia nuntasilor.
Uimesc mult aceste detalii. Asa cum uimeste rabdarea pe care o pun in tot ce fac si dedicarea totala credintei si traditiilor lor. Nu stiu daca linistea interioara, seninatatea care li se vede atat de frumos si simplu pe fata, este data de credinta sau de traditia lor minunata de a zambi mereu. Cert este ca aflandu-ma printre ei am observat cat sunt de incruntata. Ca mai in fiecare moment o alta idee imi macina gandurile.
Mi-am propus sa am in fiecare zi un moment de linsite. Cateva clipe doar pentru mine. Atat! Clipe in care sa nu ma mai “chinui”cu nimic. Si mi-am propus sa zambesc. Mai mult! 🙂
Vizitez Bali la invitatia Ambasadei Indoneziei la Bucuresti si a echipei de la Qatar Airways.