Ne place sa auzim povestile nebune ale antreprenorilor, sa aflam gandurile si greutatile pe care le-au avut de intampinat in drumul spre succes. Si, desi stim ca peste 85% dintre cei care au o idee si pornesc la drum esueaza, despre cei care au incercat, despre cei care de multe ori sunt la fel ca cei care au reusit, dar n-au avut sanse, nu vorbim.
De ce au esuat? Ce s-a intamplat? Unde au gresit sau, mai bine zis, au gresit? Sunt sute de intrebari care s-ar potrivi pentru acesti oameni. Ei sunt acea mare din care ies varfurile. Cei pe care oamenii au succes ii inteleg. Ii recunosc! Ar trebui sa ne oprim, macar cateva secunde, sa ne gandim la cei care incearca, punand la bataie tot ce sunt!
Stiu antreprenori care au avut idei originale. Le-au implementat, dar n-au gasit la timp finantarea pentru a se lansa international. O idee similara – si nu poate fi vorba de copiat, se intampla sa aiba doi sau trei oameni in lume, fara sa se fi intalnit vreodata. Unul s-a nascut in State si a primit finantare, la scara mare, si a devenit un antreprenor de succes.
Amaraciunea celor care au avut aceeasi idee, dar n-au putut s-o finanteze, n-au avut conditiile si puterea unui antreprenor din SUA, este fara limite. Unii sunt disperati, nu-si gasesc linistea pana nu pleaca intr-o tara in care cred ca au sanse mai mare de reusita. Altii nu contenesc sa vorbeasca in stanga si-n dreapta despre ideea lor si raman blocati in criza momentului. Sunt, e drept, si cativa care inteleg situatia si reusesc s-o depaseasca, sa mearga mai departe. Dar sunt putini.
Cei mai multi sunt cei care au renuntat la tot ce aveau si au investit intr-o afacere. La scara mica, dar au pus suflet si au muncit. Zi si noapte. Au cutezat sa faca! Pe ei, la fel ca pe toti oamenii cu initiativa, nu-i sustine nimeni. Pe ei ii omoara pe zi ce trece concurenta neloiala, relatiile cu care cineva le fura clientul, taxele care vin ceas la 30 de zile si pe care cei mici nu le pot amana sau fenta, cum fac marile grupuri si “baietii destepti”.
Tot pe ei ii fura hotii. Sau angajatii. Stiu atat de multe cazuri, nu va puteti inchipui. Da, veti spune, poate din acest motiv nu reusesc. Teoretic, asa este. Dar mixul pentru a reusi este format din acele calitati pe care le are un om, echipa pe care si-o alcatuieste si conditiile in care isi desfasoara activitatea. Si, credeti-ma, mai nimic din tot ce ne este in jur nu e de ajutor. Iar calitatea de a fi om este, de cele mai multe ori, o slabiciune.
Sa te tii de cuvant, sa-ti respecti angajatii, sa platesti taxele sau “Sa castige cel mai bun!” sunt lucruri care, in jungla afacerilor, duc la moarte sigura. Nu vreau sa se inteleaga ca daca esti corect nu reusesti. Avem, slava Domnului, exemple ca se poate. Cunosc oameni corecti care au reusit. Au avut ideea potrivita, la momentul potrivit. Cei mai multi insa n-au avut aceasta sansa. Cei mai multi se lupta zi de zi cu conditiile proaste in care traim. Se lupta cu durerea ca “daca ar fi avut macar o sansa” ar fi aratat cine sunt, ce pot, cum ar fi schimbat lumea…
Multi dintre ei innebunesc. La propriu. Altii imbatranesc de tineri si se exileaza intr-o lume a lor. Unii, putini, devin mentori si desi sunt tristi, nu uita sa ofere un sfat celor la inceput de drum. Nu te costa nimic sa ramai om, cand ai pierdut tot. Trebuie doar sa reusesti sa ramai cu capul pe umeri! Si, daca reusesti sa nu ajungi la nebuni, sa nu-ti distrugi viata, poti intelege ca in viata nu reusesc toti. Sa intelegi unde ai pierdut si de ce. Sa continui sa-ti cauti locul.
Cu totii avem un scop. Nu-l stim si il tot cautam. In durerea si amaraciunea cu care suntem nevoiti sa luptam atunci cand vrem mai mult si realizam ca nu putem, ideal este sa gasim o cale sa mergem mai departe. Suntem tot noi, dar cu mai putine vise. Suntem tot noi, dar altfel decat ne-am inchipuit si, cine stie, daca nu renuntam, poate gasim undeva in drum sansa, acel dram de noroc de care avem nevoie.
Foto Nick Jeffery