Care este limita de jos? Pana unde esti dispus sa lasi de la tine? Cat de mult iti calci pe valori, pe suflet? Stiu, unii spun “care suflet? Sufletul nu are ce cauta in afaceri”. Dar, cand ai un client care vrea sa lucrati, care cere informatii si planuri peste planuri, care este riguros si exigent dar nu plateste decat minimul necesar, ce faci? Accepti? Cat? Pana cand?
Intalnesc des situatii in care companiile de prestari servicii incremenesc. Fac servicii, incep proiecte, de multe ori fara a avea un contract, pentru ca “asa e, altfel pierd clientul”. Pentru ca “da bine in portofoliu acest client!”
Stiu agentii de PR care fac conferinte pentru clientii din banii lor, pe baza unei promisiuni ca vor primi banii. Si, da, de la unii ii primesc. Dupa un an. Dupa ce au platit de mult taxele, si au ajuns la limita de jos cu nervii si cu compania. De aceea vin si intreb: pana unde lasi de la tine? Pana unde intinzi coarda sensibila a ceea ce oferi?
E greu raspunsul. Si nu e doar unul. Din pacate, de cele mai multe ori cel care a primit ceva gratis nu va plati a doua oara pentru ceva ce initial nu a costat nimic. Tot din pacate, acel client nici nu apreciaza ceva ce e gratis, asa cum apreciaza ceva prost dar care i s-a vandut scump. Singurul beneficul pe care-l ai atunci cand muncesti gratis pentru un client “love brand” sau orice client este posibilitatea construirii unei imagini. Desi, asa cum bine stim, imaginea poate fi construita si altfel.
De cate ori lasi asadar garda jos? Te-ai gandit ca de cate ori intinzi limita este gresit? Stiu oameni care spun ca sunt constienti ca primesc foarte putin si care spun ca n-au ce face. Ca daca vrei sa supravietuiesti trebuie sa suporti. Sa taci si sa te faci frate cu raul necesar, ca sa treci puntea.
Nu vorbesc din carti. Stiu cum e. Am fost acolo. Am muncit si pentru cel mai insignifiant “pact” cat pentru cel mai tare client si, nu merita! Supravietuirea de dragul supravietuirii nu aduce succesul. Nu aduce contractele mai mari la care visezi. Nu ajuta sperantele sa devina realitate.
Stiu doar ca daca faci ceva al tau, unic fie si 1%, dar al tau, si pe care altii nu-l fac, stiu ca daca te inconjori de oamenii care au acelasi valori ca tine si incepi sa ceri recunoastere pentru ceea ce faci, ai mai multe sanse. Esti respectat si esti in carti cand se face short-list-ul.
Atentie, intotdeauna vor fi relatii si preferinte. Intotdeauna vor fi altii care ti-o iau inainte. Dar intotdeauna sunt si oameni care vor sa construiasca si nu au cu cine. Care nu-i mai vor pe cei care fac treaba de mantuiala.
Daca esti bun, daca ai acel ceva al tau si arati ca ai rezultate supravietuiesti mai mult decat daca lasi capul jos. Ridica-te! Daca mori, mori oricum. In afaceri nu-ti arunca nimeni un colac de salvare. Dar, daca traiesti, fa-o cum esti! Nu-i lasa pe ceilalti sa te modeleze pentru ca in timp nu functioneaza. Arata-le cine esti. Numai tu poti!
Foto © Brad Calkins | Dreamstime.com