M-am surprins trecand prin ploaie, in fata unui cimitir, avand ganduri amestecate. Si un zambet! M-am incruntat. Nu este un loc sau priveliste care sa ma intereseze. Daca in copilarie imi era teama de ele, de cativa ani am ajuns sa urasc cimitirele, pentru ca mi l-au luat pe tata.
M-am gandit la zambetul care-mi aparuse pe buze si m-am intrebat de ce am reactionat asa. Stiu deja ca schimbarea si moartea sunt printre putinele certitudini ale acestei lumi. Dar gandul ca tata e acolo, undeva, m-a determinat ca, in loc sa ma enervez sau sa simt ca de fiecare data un nod in gat, sa zambesc. Mi-am dat seama ca zambeam cu gandul la el. La cum era si ce facea… Si am inteles. Dragostea e mai puternica. Mult mai puternica!
Si chiar daca nu mai pot sa-i spun acum tot ce a ramas nespus, simt ca e langa noi. Ma gandesc la el ca si cum ar veni maine in vizita, si imi inchipui ce-ar spune, ca si cum inca este aici.
Am inteles azi in ploaie ca dragostea e mai puternica! Si mi-am propus din nou sa traiesc cat mai intens aceasta viata pentru ca e scurta si nu vine nimeni sa ne dea inapoi zilele irosite. Trebuie doar sa invatam s-o pretuim.
ID 23512023 © Aubbey | Dreamstime.com