…sau cu alte cuvinte “esti prea valoros pentru noi”. Nici nu stii cine si ce pierde sau castiga din aceasta incercare de colaborare. Omul (agentia) care ramane fara job, pierde bani sau castiga timp pentru un alt client care poate nu il considera asa bun? Iar clientul care refuza un partener prea bun in favoarea unuia suficient de bun pentru el pierde sau castiga? Merge inainte sau sta pe loc? Pe langa ceata pe care “esti prea bun” o lasa in urma, mi se pare incredibila ironia din spatele expresiei. Adica de ce ai refuza sa lucrezi cu un om foarte valoros, mai ales daca poti, ti-l permiti sau e la indemana?
Eu de asta nu prea mai cred in discursurile despre valoare aruncate asa pe toate drumurile. Discursuri despre progres si performanta… Sa fim sinceri, majoritatea dintre noi dam cu piciorul oportunitatilor si ocolim valorile. Nu pentru ca nu am avea nevoie de ele, ci pentru ca ne oglindim in ele si nu ne place ce vedem la noi. Si cred ca asta e fundamental gresit, pentru ca tindem sa percepem performanta cuiva ca masura a lipsei noastre de performanta. Si ceea ce e si mai hilar e faptul ca impachetam aceasta fuga (sau frica) de valoare in gesturi de aparenta curtoazie, incarcate de morala, intelepciune si / sau virtute. Sa ma explic. Deseori acest “overqualified for the job” apare in forme diverse de ipocrizie:
1. Varianta compliment, gen “esti un Rolls Royce pe drum de tara”. Un fel de “esti tare, dar n-ai cu cine”. Evident ca acest compliment nu-ti foloseste la nimic, dimpotriva. In general un feedback pozitiv ar trebui sa te incurajeze, dar asta descurajeaza complet. E ca si cum i-ai zice celui complimentat ca trebuie sa schimbe locul, mediul, tara, ca oricum n-are lumea nevoie de el. Se poate si fara. Un compliment care te pune pe fuga, ha, ha…
2. Varianta altruism – tu esti prea bun; oricum o sa gasesti un job; noi am vrea sa-i ajutam pe cei care au mai putine sanse sa supravietuiasca. Greu de crezut insa ca acela care alege mediocritatea in defavoarea valorii e chiar un altruist. Cred ca altruismul inseamna sa lupti pentru libertatea sanselor, nu sa tai sansa unuia pentru a o da altuia. Daca functionam pe acest principiu, atunci copiii supra-dotati ar fi nevoiti sa stea pe loc ca sa ii astepte si pe cei mai putin performanti sa vina din urma. Asta nu e altruism, pentru ca ii faci unuia rau ca sa-i faci altuia bine. Poti sa ajuti pe fiecare diferentiat, in functie de ce i se potriveste si nu prin comparatie. Nu frustrand unul puternic ca sa-l ridici pe cel mai slab, Asta e utopia pura – valoros si fara job.
3. Varianta economie – nu-mi permit sa tin un om / o agentie ca tine. Esti scump. Sau cred ca esti scump, de aia nici nu te mai intreb. Sa zicem ca pe vremuri de criza acest gand e unul firesc: nu ma mai gandesc la valoare pentru ca ma frustrez ca nu mi-o pot permite. Cred insa ca de multe ori pierdem atunci cand nu intrebam – dar cum faceti asta? Si cam cat costa? Si ce am putea face sa reducem costurile? Cred ca oamenii si agentiile cu adevarat valoroase nu sunt arogante. Din vocatie si dorinta de a munci gasesc variante creative de a vinde valoare in pachete accesibile. Inteleg nevoile reale ale angajatorului / clientului, sunt provocati de bugetele mici dar cu ambitii mari, stiu sa piarda ca intr-un final sa castige. Dar de, e mai simplu sa te gandesti ca e ceva putred in oferta lor – prea scumpi, prea aroganti – si sa alegi sa NU alegi valoarea.
Si cum imaginatia oamenilor e de nestavilit atunci cand e vorba de scuze, sunt convinsa ca mai sunt si alte forme de ocolire a competentei. Nenumarate. Nu cumva sa ne scoata supra-calificatul din zona de confort. Nu cumva sa ne puna la treaba sau sa devina evident ca dolce far niente-le in care traim nu e chiar asa tare. Nu cumva sa avansam…
Probabil stiti reclama Covalact cu “Prea bun, prea ca la tara”. Pana de curand mi s-a parut ca reclama e usor de retinut datorita jocului de cuvinte, destul de disruptiv. Dar de curand am realizat ca, voit sau nu, reclama atinge o zona de sensibilitate culturala remarcabila – noi nu credem in valori. Nu credem apriori. Intai respingem, ne indoim si, daca valoarea ne rezista, atunci cu chiu cu vai putem sa o si acceptam. Adica intr-un final ne predam in aceasta lupta contra valorii.
Asadar, va rog, REZISTATI! Nu clacati, nu plecati…
Aceasta opinie este scrisa de Adina Vlad, Managing Partner la Unlock Research, un om foarte curios caruia ii place sa descopere lucruri noi. Ii plac oamenii inteligenti si proiectele indraznete, care promit sa schimbe lumea in bine. Se gandeste mereu la cat mai are de invatat si nu la ce a invatat deja. Cauta in permanenta urmatoarea destinatie si tanjeste dupa companioni de drum pasionati si stabili.
Adina a fost si este parte din nenumarate povesti de marketing de success. Are o experienta de 15 ani in cercetarea de piata, pe proiecte romanesti si internationale si este un deschizator de drumuri in cercetarea din Romania.
5 comentarii
absolut niciunul din motive nu e corelat cu realitatea. sintagma de fapt se refera la faptul ca un supra calificat ia un job undergraded doar pana isi gaseste ceva pe masura calificarii sale. prin urmare, cand iti angajezi un supracalificat, de fapt iei un temp man. si nimanui nu ii convine sa investeasca bani si timp in cineva care va pleca cat de curand va putea
Articolul se refera la a angaja valoare in general (adica agentii, colaboratori, anagajati etc). Nu ne referim doar la aspecte de hr.
Si chiar daca ar fi vorba de hr, eu as angaja din toata inima supracalificati. Sau oameni talentati pur si simplu. As investi in valoare chiar cu riscul de a o avea temporar. Poate o parte din ei raman la mine in companie si cresc in acelasi timp cu firma. E punctul meu de vedere, firesc. Care nu-l anuleaza pe al dumneavoastra
@Arhi: probabil ca asa e, pleaca. Doar ca atat cat sta s-ar putea sa vina cu idei si cu imbunatatiri care celorlalti nu le trec prin cap nici in ani buni. Angajatorul ramane cu profitul suplimentar sau reducerea de costuri etc- cel mai probabil nici nu si l-ar fi putut permite prea mult timp pe supracalificat- iar oamenii “de baza” poate au invatat si ei ceva…oricum s-a dus vremea cand aveai angajati pe viata..
Chiar interesanta opinia lui Arhi. As mai vrea sa adaug si ca ” va pleca cat de curand va putea” in general este prea curand.
Parerile care vin din partea angajatilor sau a celor cu gandire de angajat difera enorm de cele ale angajatorilor. Desi ambele tabere au bune si rele, in criza, in companiile antreprenoriale cel putin, se observa ca angajatorii se focuseaza pe oameni buni, care aduc valoare.