Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi-a placut in copilarie sa merg in tabara, sa cunosc oameni, sa vad locuri interesante si sa caut compania persoanelor cu initiativa.
Cand am spus la o conferinta, in Bucuresti, ca ar fi mult mai potrivit sa facem un eveniment de cateva zile in afara orasului, intr-un loc care sa ne permita sa ne desfasuram si sa ne simtim ca acasa, n-am uitat sa dau o finalitate ideii.
Asa am ajuns la Paraul Rece si am pus pe picioare Social Media Camp! Prietenii apropiati mi-au spus ca n-o sa iasa. Colaboratorii nu s-au lasat mai prejos si mi-au enumerat cam tot ce-ar putea iesi rau. Mi-au semnalat, e drept, cateva variante pe care nu le luasem in calcul, dar nu m-au determinat nicio clipa sa renunt.
Am organizat cu multe emotii prima editie a taberei, in vara lui 2011. A iesit senzational! Mult peste asteptari! Ne-am bucurat de o explozie de aprecieri din partea participantilor, in special a oamenilor din companii, care au inteles cat de importanta este puterea interactiunii si feedback-ul venit dezinteresat de la consumatorii brandului lor.
Am reusit performanta sa avem alaturi, la fiecare editie, 60 de reprezentanti din companii, 10 agentii de comunicare & digital si 15 bloggeri. Am schimbat strategii de comunicare, am pus umarul la construirea unor noi planuri de marketing, am lansat noi campanii si realizat lansari de noi produse, dar, mai ales, am impus un nou mod de interactiune.
La aceeasi masa, ziua in conferinta si seara la distractie, oamenii au putut avansa discutiile de la elegant si formal la sincer si direct, apreciind atuurile si mentionand punctele slabe, dar mai ales modul in care lucrurile pot fi facute altfel, mult mai simplu si mai eficient.
Implicarea, dorinta de a cunoaste si de a invata, de a interactiona, si capacitatea de a asculta sunt decisive atunci cand faci o campanie si vrei rezultate. Am avut marea surpriza de a vedea printre participantii la tabara oameni care au stiut sa asculte si sa aprecieze insight-urile din conferinta. Dar cel mai drag imi este ca am semanat in randul celor care au fost la Paraul Rece un sentiment magic de prietenie.
De cate ori ne revedem, in Bucuresti, la alte evenimente sau in timpul liber, ne surprindem imbratisandu-ne si impartasind ce-am mai facut de la ultima tabara. Vorbim de fiecare data cu entuziasm despre urmatoarea editie si depanam amintiri despre zilele lungi din sala de conferinte si petrecerile de neuitat de la Paraul Rece.
Acum, in pragul celei de-a opta editii, stiu ca detinem o reteta de succes! Un mod unic de a reuni oamenii si a face lucrurile sa se miste. O formula care iata, dupa sapte editii, ne face sa asteptam cu nerabdare si emotii, la fel ca la prima editie, o noua intalnire.
Ne revedem astazi in mijlocul peisajului mirific de la Parau, peste 40 de oameni, care am bifat prezenta la toate editiile, cu 40 de prieteni noi. Oameni de comunicare, de online, directori de marketing, directori de vanzari si bloggeri, cu totii asteptam tabara avand pe fata un zambet zglobiu pe care-l recunoastem si de care ne bucuram de mai bine de-o saptamana, de cand am intrat pe ultima suta de metri cu pregatirile.
Se simte deja de cateva zile nerabdarea si energia #bizsmscamp. La Paraul Rece dam astazi startul sarbatorilor si intalnirilor cu oameni dragi. Vom vorbi despre ce-am facut, ce pregatim si ne asteapta in 2015. Vom discuta, comenta si invata. Vom petrece, canta si dansa, ca de fiecare data, si ne vom simti din nou ca in taberele din copilarie.
Scriu acest post in restaurantul din Paraul Rece, alaturi de echipa de soc de la Biz: Beppina, Simona, Marian, Dragos si Barli. Vorbim cu mare incantare despre cat de senzational este sentimentul de a mai fi construit ceva si marturisesc cu toata sinceritatea ca imi doresc sa simt aceasta senzatie unica in fiecare dintre anii ce vor veni!
S-nceapa tabara!
Partenerii taberei de iarna sunt Telekom, UniCredit Tiriac Bank, Samsung, Renault, Shoppy, Coca-Cola, Staropramen, Domeniile Samburesti, Himalaya, TNT, Calif, Heidi si Air-France KLM.