Cand pornesti sa faci ceva pe cont propriu descoperi cine iti este alaturi. Acela este momentul adevarului. Cel in care vezi cum esti perceput de prieteni, cunoscuti si familie. “Nu poti sa faci asa ceva. Cine te crezi?”, “Nu ai vocatie. Nu e pentru tine!” sau “Ce-ti trebuie?” sunt incurajarile de care ai parte. Iar daca nu-ti iese, in loc de o vorba buna, te vor atentiona: ”Nu avea cum sa-ti iasa. Iti dai seama ce voiai?!”.
Nu ma refer aici la cei care vor sa construiasca rachete spatiale. Ci la oameni normali, cu aspiratii, dar care au curajul sa nu le goneasca si sa le transforme in realitate.
Neincrederea pe care o simti cand pleci la drum este amplificata de descurajarile pe care cei din jur le afiseaza cand le spui ce vrei sa faci. Acela este si momentul in care multi renunta…
Daca reusesti sa te incarci si sa te ambitionezi cu reactiile lor, este cel mai bun combustibil! Am fost acolo. Le-am vazut fetele si neincrederea. Nu trebuiau sa ma ajute cu nimic. Nici nu trebuiau sa ma incurajeze! Era suficient sa comenteze: “o sa fie greu dar poate iti iese” sau sa schimbe subiectul. Cu toate acestea se trezeau comentand si apreciind cum nu e de mine. Sau ca altii sunt mai buni.
Au trecut insa acele clipe si am eliminat pe cat am putut prietenii care stiau mai bine decat orice specialist ce voiam eu sa fac. Acum stiu sa le raspund frumos celor care se trezesc vorbind si sa-i amendez fara menajamente. Unii n-o fac intentionat, altii da. Indiferent cum e, nu-i lasa pe cei din jurul tau sa se erijeze in a-ti fi consultant personal.
Nu-i lasa niciodata pe altii sa-ti spuna ce sa faci. Nu-i incuraja in speranta ca te vor ajuta la un moment dat. N-o vor face. Viata, asa cum e, frumoasa si grea, e a ta! Fa-o cum ti se pare tie ca este mai bine! Si nu renunta la nimic din ce-ti doresti! Pentru ca nu stie nimeni cine esti si ce poti sa faci. Nici macar tu!
Foto © Maxmitzu | Dreamstime.com