Am apreciat intotdeauna iesirile cu prietenii si petrecerile. Dar, odata cu dorinta de a face un imprumut pentru casa, focusul s-a schimbat. Si, desi sunt o fire vesela, am inceput sa lucrez mai mult, sa cresc proiecte si sa-mi fac o cariera. A urmat apoi casatoria, am devenit mama si am lasat in urma, fara sa vreau, distractia.
Nu mi-am dat seama de aceasta realitate. Am considerat ca am ramas la fel. Desi imi doream si am incercat sa am o viata activa, cu multe intalniri cu prietenii si calatorii, dupa cativa ani, destul de multi, mi-am dat seama ca, de fapt, nu erau atat de multe.
Grijile, stresul si activitatile pe care le aveam mai nou in subordine, oboseala, toate la un loc ma determinau ca primul gand, cand voiam sa ma relaxez, sa fie la somn. Sau sa stau putin linistita. Atat!
Asa ajungi, fara sa vrei, cand trebuie sa-ti indeplinesti indatoririle si urgentele. Apoi, cu varsta, incepi sa vrei sa cresti profesional. Si, chiar daca vrei sa te distrezi, nu mai ai timp sa le faci pe toate. Trebuie sa alegi. Si sa renunti, bineinteles, la ceva.
Cred ca mai bine de 5-6 ani, perioada din primii ani de antreprenoriat, dar si cand era Nicolas mic, am gasit multe scuze pentru a nu mai iesi in oras sau la petreceri. Mi se parea firesc sa merg cand pot, daca pot, si nu mai eram entuziasmata la ideea de petrecere.
In 2011 am organizat prima editie a taberei de la Paraul Rece. Conceptul: ziua conferinte, seara foc de tabara si petreceri. Ideea: sa scoatem oamenii de marketing si comunicare din zona de confort. Sa-i punem fata in fata, ca sa vorbeasca “pe bune” despre ce fac.
A fost o idee castigatoare. Evenimentul a prins de la prima editie! Seara insa, dupa ce porneam petrecerile, ma retrageam in camera ca Cenusareasa. Eram organizator, aveam de pregatit sala si toate materialele conferintei. Trebuia sa ma asigur ca fiecare detaliu logistic era in ordine. In plus, la 8 dimineata trebuia sa verific ca totul este gata pentru micul dejun, ca in sala de conferinte nu lipseste nimic si ca la ora 10, toti invitatii sunt in sala, ca sa pornesc o noua zi de discutii. Mai mult, ca moderator trebuia sa am grija la orice nuanta a discursurilor si sa ma asigur ca totul decurge cum trebuie.
Motive. Aveam multe motive pentru care nu puteam pur si simplu sa pierd noptile la petreceri. In fiecare dimineata insa, oamenii povesteau cum a fost seara. Invitati care nu se suportau, care nu voiau sa stea in acelasi hotel sau panel de discutii, erau acum prieteni. Si ceva-mi spunea ca pierd exact elementul care-i uneste si ii determina pe toti sa aiba o legatura pe care nu o puteam explica!
A 4-a editie a taberei s-a suprapus cu ziua mea, iar seara a fost o petrecere surpriza pentru mine. Am rezistat glorios pana tarziu in noapte. A fost frumos! Mi-a placut! Ii vedeam pe oamenii adunati in jurul meselor, radeau, vorbeau si glumeau despre campanii sau despre o personalitate din domeniul nostru. I-am ascultat cum “dumneavoastra” devenea “tu” si am vazut cum discursul se relaxa. Cum simplul fapt ca recunosti cand n-ai facut ceva bine este un alt motiv de a fi si mai apropiat de cei cu care vorbesti. Si mi-am dorit sa stau, sa rad cu ei si sa vorbesc inca o ora, si inca o ora.
Asa am reinceput si sa dansez. Imi placea atat de mult sa dansez! M-am enervat. Mi-am dat seama ca in ultimii ani am uitat si sa dansez! Tot asa am reinceput si sa cant. Si, da, am reinceput sa ma relaxez si sa zambesc. Pur si simplu. Sa ma bucur de oamenii din jur si sa rad! Apoi, pentru urmatoarea tabara, am tinut cont sa-mi iau si tinute pentru petrecerile de seara. Mi-am dat seama ca nici la acest capitol nu mai aveam ceva potrivit. Asa am redescoperit bucuria de a te misca in ritmul muzicii, cu zambet larg pe buze, si de a avea alaturi oameni dragi, care se bucura la fel ca tine de o noapte “furata” somnului si grijilor.
De ce scriu despre acest moment? Pentru ca am in jur multi colegi si prieteni care nu se mai bucura de nimic. Care nu mai sunt atrasi de niciun fel de eveniment sau petrecere. Pentru ca vad multi oameni incruntati, exact cum eram si eu. Poate, daca mi-ar fi spus cineva ca am uitat de mine, imi dadeam seama mai devreme ca, da, asa era. Si as fi revenit mai rapid la cum sunt acum.
Am scris cu mult drag acest text. Sper sa-l citesti si sa-l simti ca pe un clopotel care te trezeste din ganduri. Stiu ca este esential de multe ori doar sa-ti transmita cineva un semnal. Asa ca, daca ai uitat sa razi si sa te bucuri, nu e timpul pierdut. Incearca sa te detasezi. Impune-ti sa “furi” cateva ore si cateva zambete pentru tine! Ai sa vezi ca, in acest mod, maine este putin mai roz si in jur sunt multe lucruri bune pe care ai incetat sa le vezi, desi merita din plin!