marta usurelu

Eroii luptei pentru bine

dreamstime_s_21572441

Foto © Stratum | Dreamstime.com

Traim intr-o lume in care fiecare om are pareri si se grabeste sa judece. Intr-o societate in care aratam cu degetul si credem ca suntem mai buni decat ceilalti. Intr-un sistem in care asteptam sa faca altcineva schimbarea pe care spunem c-o dorim.

Nu ne place sa traim asa, dar gasim zi de zi scuze pentru ce ni se intampla. Si am uitat sa recunoastem ca si noi avem o parte de vina pentru aceasta situatie, dar mai ales pentru ca suntem convinsi ca ni se cuvine o alta viata si uitam ca de noi depinde in primul rand s-o facem sa fie mai buna.

Uitam sa ajutam si nu ne mai bucuram nici cand vine cineva sa ajute. Daramite sa ne gandim sa punem si noi umarul! Nu vrem nici macar sa recunoastem gestul si efortul acelor oameni. Sau avem pretentia ca ar trebui sa ajute mai mult. Ca si cum ar fi treaba lor. Sau, din contra, in consideram vinovati ca vor sa schimbe ceva in aceasta masa inerta in care toti stam si asteptam schimbarea iar ei ne strica asteptarea.

23 de milioane de euro pentru 1,4 milioane de beneficiari

Da, 23 de milioane de euro este cifra pe care Fundatia Vodafone Romania a anuntat-o la conferinta Connecting for Good, suma pe care a donat-o, in cei 18 ani de activitate, pentru 1,4 milioane de beneficiari!

Am cunoscut-o pe Angela Galeta, directorul fundatiei, si stiu cat de greu reuseste fundatia sa puna pe picioare fiecare proiect. Cat de greu se lasa oamenii ajutati!

N-am crezut cand mi-a spus ca judete intregi din aceasta tara considera ca n-au nevoie de niciun ajutor. Sau ca la multe dintre scolile pe care le-au construit sau unde au tras apa curenta satenii stateau cu mainile in san, in jurul voluntarilor, si dadeau indicatii. Asa cum au facut-o si multi dintre cei pentru care voluntarii fundatiei au mers sa construiasca, dupa viituri, case.

Nu este usor sa faci bine. Oamenii nu sunt obisnuiti sa fie ajutati si putini, prea putini inteleg si apreciaza gestul celor care si-au rupt din timpul si confortul lor pentru a-i ajuta pe altii. Dar nimic nu se compara cu bucuria copiilor care vin si pornesc apa de la chiuveta din scoala si exclama bucurosi ca nu vor mai veni cu sticla de apa de acasa, ca sa spele buretele!

Nu, nu este usor sa faci bine si nici macar sa auzi astfel de povesti. Ar trebui sa vorbim mai mult despre oamenii si companiile care fac bine. Iar cei 18 ani in care Fundatia Vodafone a continuat sa ajute comunitatea sunt un exemplu ca nu toti oamenii sunt la fel. Ca si la noi se poate!

Angela-Galeta-Fundatia-Vodafone-Romania-798x532

Angela Galeta, Fundatia Vodafone Romania

Cei 1,4 milioane de beneficiari sunt oameni care au primit ajutor. Oameni a caror viata a fost schimbata nu doar de niste bani, ci mai ales de niste oameni inimosi, care n-au uitat ca-ti gasesti sensul in aceasta viata cand ajuti. Ca reusesti sa faci primavara cu o floare! Ca poti, cu o casa, sa faci o familie fericita iar cu o canalizare aduci bucurie copiilor dintr-un sat intreg!

Acestea sunt fapte bune! Asa se face schimbarea. Acesti oameni ne ajuta sa vedem cum se face. Sa vorbesti despre aceste realizari este o recunoastere si un motiv de bucurie. Faptele si cifrele fundatiei vorbesc de la sine. Sunt cel mai bun exemplu a ceea ce pot face cu dedicare si incapatanare oamenii inimosi si o fundatie:

• Prin programul Connecting for Good, fundatia Vodafone a oferit primele solutii de telemedicina din Romania si a finantat cu 2,9 milioane de euro proiecte pentru 30.000 de beneficiari.

• Cu proiectul Strategic de Investitie in Mediul Rural a oferit finantare de 650.000 de euro pentru 55 de proiecte cu 35.000 de beneficiari.

• Opt centre de transfuzie, folosite de o treime din totalul donatorilor din tara si care asigura necesarul de sange pentru 291 de spitale, au fost renovate pana in prezent.

• 2 milioane de euro au fost investiti de construirea celei mai moderne sectii de terapie intensiva pentru nou-nascuti din Sud-Estul Europei, la Spitalul Marie Curie!

“Am implementat proiecte de anvergura in patru directii strategice: sanatate, educatie, servicii sociale si voluntariat. Unul dintre programele noastre strategice ce reunesc aceste directii este Connecting for Good, care finanteaza proiecte ce folosesc tehnologia pentru a imbunatati viata oamenilor. Prin intermediul acestui program, am reusit sa oferim primele solutii de telemedicina din Romania, pentru ambulantele SMURD, pentru copii insulodependenti, pentru pacienti cu afectiuni cardiovasculare din mediul rural, precum si pentru nou-nascuti”, Angela Galeta, Director Fundatia Vodafone Romania.

Daca doriti sa vedeti o parte dintre oamenii care au realizat aceste proiecte, o mica parte dintre cei care s-au dedicat cauzelor fundatiei, va invit sa urmariti aceasta intregistrare de la evenimentul care a avut loc miercuri, si pe care l-am urmarit online. O sa va placa!

Fundatia Vodafone Romania este o organizatie neguvernamentala romaneasca, cu statut caritabil, distincta şi independenta de operatiunile comerciale ale companiei.

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email