marta usurelu

Alege pentru tine

dreamstime_s_9805625

Aceasta poveste este despre puterea de a nu te lasa coplesit in fata bolii. Sau a medicilor.

Sa mergi in spitale este un adevarat cosmar. Si nu doar din cauza problemelor de sanatate. De la medici, la asistente, anestezisti sau ajungand la infirmiere si portari, totul e mult sub orice nivel acceptabil. Pana nu ajungi sa fii umilit, chinuit, plimbat pe culoare, in culmea disperarii, nu se intampla nimic. Cu cati doctori vei vorbi, vei gasi tot atatea diagnosticuri. Nu ai parte de explicatii sau recomandari.

Desi la locul de munca ti se cere sa fii mai bun, te chinui sa ai taxele si asigurarile platite, cand ajungi la spital observi ca esti pe alta lume. Fata de viata de zi cu zi, respectul si aprecierea umana pe care le-ai castigat sunt calcate in picioare. Nu conteaza cine esti, cat de multi sau putini bani dai, tot te chinuie cineva si niciodata nu esti sigur ca ai nimerit pe maini bune.

E crunt momentul in care ajungi sa te lovesti de mizeria umana si fizica din spitale. Iti dai seama cat de mult te-a ajutat Dumnezeu si ce noroc ai avut ca n-ai ajuns pana atunci in acea situatie. Dar cand incepe cosmarul, ajungi sa te lupti pentru orice clipa de atentie, medicament sau branula si iesi pe picioare mai mult datorita incapatanarii si efortului sustinut de a nu-i lasa pe cei din spitale sa te distruga.

Avem cu totii experiente care nu fac cinste medicilor si celorlalte echipe din spitale. Sunt rare sunt cazurile in care ai vorbe bune de spus la adresa unora dintre cei care in acest sistem se chinuie sa ramana oameni. Din pacate, sunt prea putini si ai nevoie de atat de mult noroc sa ajungi pe mana lor. Dar, cel mai important, esti nevoit sa inveti sa alegi ce e mai bine pentru tine!

In urma cu patru ani am mers la un medic pentru ca nu ma simteam bine. Mi-a recomandat un set de analize si, la pachet, papanicolau. Rezultatele m-au surprins. Au iesit prezente celule de cancer. N-am crezut. Am repetat testul. A iesit la fel. Am intrebat care este procedura in aceasta situatie. Mi s-a spus ca trebuie sa fac un ERAD, ca sa vedem ce e acolo. Am facut. Nu au fost margini de taiere pentru ca interventia arde zona. Mi s-a recomandat atunci chimioterapie chiar din acea clipa.

N-am acceptat. Am cautat a doua opinie. Surpriza! Medicul mi-a spus ca nu este un expert si mi-a recomandat sa merg la un oncolog. Desi eram uimita, am apreciat raspunsul. La Fundeni, dupa cautari indelungi, am gasit cabinetul. Oncologul mi-a recomandat histerectomie si chimioterapie locala. Lipsa de atentie cu care m-a tratat m-a determinat sa nu-l aleg. Al patrulea medic mi-a spus ca n-am nicio sansa. Manca un covrig. Dupa ce mi-a dat aceasta veste a inceput sa vorbeasca la telefon. Cred ca-l retineam.

Am cautat atunci “cel mai bun medic”. Are spre 90 de ani. La usa cabinetului sau este un adevarat alai. Stai peste 2 ore la coada, dupa ora programarii. Am stat. Era cel mai bun, nu? Nu mi-a spus nimic care sa ma faca sa cred ca este tare sau cel mai tare. M-a tratat ca pe banda rulanta. Cat sa merite cei 350 de lei. Am mai fost la inca 2, tot recomandati ca fiind foarte buni. Ma loveam de aceeasi superficialitate si, din pacate, de fiecare data de o alta parere. Doi, nici macar doi dintre ei n-au avut aceeasi solutie.

Am ajuns in apogeul situatiei de criza. Ce fac? Fiecare medic are alta parere. Pe mana cui merg? Trebuia sa aleg intre mai multe necunoscute. O prietena mi-a recomandat un medic din Viena, un oncolog celebru. Nu aveam nimic de pierdut. Am mers la el. Am plecat cu toate grijile si fricile legate de o alta tara, proceduri, asigurari si, bineinteles, bani. A vazut analizele si mi-a recomandat sa vad un specialist. Nu un oncolog. “La mine vii cand nu mai are specialistul ce face,” mi-a spus. Logic, nu? Nu mi-a luat bani pe consultatie. M-a programat la un medic in aceeasi zi.

La Privatklinik. Mi-au facut analizele, toate, in 24 de ore. Inclusiv papanicolau. Doctorita mi-a explicat ca am nevoie de o operatie incipienta, o conizatie, prin care sa incerce sa scoata zona cu celule bolnave. Am facut-o. Am iesit din spital a doua zi. Dupa alte doua zile au venit rezutatele. Nu erau bune. Mai era nevoie de o interventie. Pe marginile de siguranta mai erau inca celule bolnave. Am revenit la o luna in Viena, destul de motivata. Eram convinsa ca medicul stie ce face. Am stabilit de aceasta data sa pot plati doar spitalizarea si operatia pe factura. Pentru consultatii si alte tratamente am platit fara bon, la jumatate de pret. Se practica acest sistem la ei.

Dupa a doua operatie am revenit in tara. Preluasem de cateva luni pachetul majoritar de la Biz si, vrand-nevrand, trebuia sa ma concentrez pe munca. A fost cel mai bun lucru pe care-l puteam face atunci. Colegii din echipa au fost trup si suflet langa mine.

Si intr-o zi de miercuri am primit un telefon. Doctorita mi-a spus ca am analize bune. Doar cu celule sanatoase. Ca n-am nevoie de chimioterapie si ca trebuie sa ne revedem in 2 luni la control, fiind pericol de recidiva. Mi s-a parut firesc. Nu stiu de ce. Simteam ca asa trebuia sa fie. Nicio clipa n-am vrut sa-i cred pe cei care-mi spuneau ca de cancer nu se scapa. Dupa 2 luni, la control, din nou au iesit analizele bine. Acela a fost momentul in care am rasuflat linistita prima data in acel an. De atunci, la 6 luni merg la control. Am ajuns sa indragesc acel oras pe care la inceput il uram, pentru ca mergeam la spital.

Aceasta poveste este despre incredere si puterea de a nu te lasa coplesit in fata bolii sau a medicilor care nu se gandesc la tine ca la o fiinta umana. De atunci am invatat ca nu trebuie sa intri in cabinetul nimanui cu caciula in mana. Ca poti vorbi, respectuos, de la egal la egal cu medicii oameni. Pe ceilalti nu-i accept si le-o spun. Nu am nevoie de minti obtuze. De zei care se pricep sa bage oamenii in pamant. Aleg sa nu-i cred pe cuvant si nu-i las sa ma umileasca. Pentru ca nu au de ce.

Privind in urma, eram un caz disperat, dar nu m-am perceput asa nicio clipa. Am ignorat toate recomandarile: “Nu te gandesti la ziua de maine?”, “Vrei sa creasca copilul fara mama?”, “Esti mai buna tu decat un medic ?”. Si am ales bine. Era vorba de mine si am decis pentru mine.

© Dbphotography | Dreamstime.com

9 comentarii

  1. Iulia says:

    Esti o persoana foarte puternica si curajoasa. Din pacate nu toti suntem asa… si ne lasam prada disperarii si, cei mai multi dintre noi, nici macar nu isi pot permite o “cercetare” atat de amanuntita a posibilitatilor, ai nevoie de timp, de bani…

  2. Marta Usurelu says:

    Cred ca este nevoie sa ai incredere in medic. Daca simti asta din primul moment, nu trebuie sa cauti. Dar daca nu ai incredere, ce faci? Accepti orice ti se spune? Despre aceasta alegere este vorba.

  3. Alexandra says:

    Asa am patit si eu cu un nodul la san. M-am dus initial la un mare doctor, vestit ginecolog, care mi-a spus din start ca trebuie operat si evident taiata o bucata de san. Nu vroiam sa accept aceasta idee la 25 de ani si am indraznit sa mai cer o opinie. Al doilea doctor care m-a vazut mi-a spus clar ca nici nu poate fi vorba de operatie, mi-a spus ce am de facut si intr-o luna de zile am scapat de poveste. De atunci, mai am usoare recidive, dar se repara fara probleme. Cand am terminat liceul si ma gandeam ce vreau sa ma fac, una din dorinte a fost sa devin medic. Dar am avut un moment de sinceritate cu mine insami si mi-am dat seama ca nu o pot face pentru ca sunt genul de om care se implica in povestea fiecarui om pe care il intalneste. Si a fi medic nu inseamna sa vezi numai niste analize, vezi si niste povesti de viata.. si multe dintre ele dor. Asa mi-am dat seama ca m-as distruge nervos alegand aceasta meserie. Pacat ca din ce in ce mai des, in ultima vreme, suntem tratati mai rau decat animalele si suntem priviti mai mult ca un pachet de organe.

  4. Laura says:

    Ma bucur mult pentru tine ca ai putut trece peste. Acum 3 ani, am aflat ca mama mea are cancer la o coarda vocala si ca urma sa i-o scoata si sa vorbeasca printr-un tub. Am crezut ca mor. I-am zis sa nu se opereze, am adus-o la Bucuresti si am cerut alte si alte opinii. Pana la final mi-a zis o doamna doctor, cam betiva dupa fata: mai fa si analiza X si intoarce-te. A facut si la intoarcere mi-a zis ca nu trebuie scoasa coarda vocala, doar curatata. Am dus-o la spital, a operat-o un alt doctor si de atunci la 6 luni se duce iar la acea doamna cam betiva, dar minunata, la control. Nu a recidivat, dar ma bucur ca am avut incredere in dumneai. Nu ii stiu motivul pt ca bea, imi pare doar rau pentru ea deoarece este un doctor minunat si datorita ei mama mea este acum optimista si vorbeste de nu se mai opreste 🙂

  5. sorina Ungureanu says:

    Ai invins pentru ca ai avut incredere in tine! Si ai fost foarte, foarte curajoasa.

  6. Increderea in sine, un atribut care iti da puterea sa cauti solutii si sa mergi mai departe:) multumesc pentru alegerea de a impartasi aceste trairi! stiam ca esti o femeie puternica, dar nu ma asteptam sa-ti probezi fortele astfel. Sanatate pe mai departe si zambete infinite alaturi de baietii tai!

  7. […] Alege pentru tine. Marta are curaj povestind astea. Pe lânga concluziile ei, eu concluzionez că sistemul medical românesc este foarte slab, haotic și probabil sute de mii de oameni ies din ele prost diagnosticați și prost tratați. […]

  8. gigi22 says:

    Poate a fost si ceva ghinion. Piata ginecologilor din Bucuresti este destul de competitiva si relativ aglomerata, altfel pus, sunt si oameni capabili printre ei. In plus, exista situatii in care nu exista rezolvarea cea buna si corecta si toate celelalte sunt proaste si gresite. Si eu cred ca la noi discordanta intre diagnostice e cam mare, dar nu trebuie ignorata posibilitatea.
    Ma bucur ca s-a rezolvat cu bine, totusi, sa te duci la un medic de peste 80 de ani nu este o treaba prea inteligenta, INDIFERENT de renume.
    O clinica privata este o afacere in care, daca medicul alege sa se lacomeasca in detrimentul calitatii, nimeni din conducere nu-i va zice nimic daca nu iese cumva vreun scandal mai serios. Din contra, are incasari, este perfect. Daca este om, incearca sa mentina o balanta, altfel va face medicina la kilogram.

  9. Asta e o poveste pe care ar merita sa o spui mai des, si nu ma refer la cea legata de medici. Eu am avut cateva experiente foarte placute cu medici in Romania, asa ca nu am trait pe pielea mea ce spui tu, insa am avut si momente cand am luat in calcul optiunea de a pleca din tara pentru diagnostic corect.

    Insa cred ca povestea momentelor in care puteai sa capitulezi, cred ca inspira si te confirma, inca o data, ca o luptatoare. Tot respectul!

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email