Mi se parea ca alti copii aveau jucarii mai frumoase, cand eram mica. Intelegeam ca unii au mai multi bani cand vedeam ca primeau bicicleta. Fac parte dintre cei multi carora li se promitea an de an o bicicleta, daca luau premiul intai. Asta pana in clasa a opta, cand i-am spus tatei ca nu o mai vreau.
Am inteles mai tarziu ca nimeni nu le poate avea pe toate. Si ca cel mai trist este sa te inversunezi cand cineva are mai mult sau face ceva mai bine. Este normal sau, mai bine spus, este omeneste sa fii invidios cand cineva e mai bun. Dar tot normal este ca performanta altuia sa te motiveze sa fii si tu mai bun. Competitivitatea pe care o tot propovaduim si ne straduim s-o sadim si copiilor nostri ne ajuta sa venim mereu cu idei, sa gasim strategii mai bune, sa ne demonstram noua in primul rand, si apoi celorlalti, cine suntem.
Dupa ce termini scoala si ajungi pe picioarele tale, mereu poti alege sa te “bati” cu un coleg pe rezultate mai bune, sau interviuri mai tari in cazul nostru. Sau sa te intreci cu competitia ta. Dar asta nu trebuie sa te impiedice sa te bucuri cand altcineva reuseste. Pentru ca stii cat munceste si cat efort inseamna.
De cand am inteles asta, privesc cu mai multa intelegere in jur. Nu ma mai enervez. Analizez altfel ce se intampla. E clar ca experienta isi spune cuvantul. Si te ajuta sa vezi lucrurile altfel. Asta daca vrei sa evoluezi si nu alegi doar sa te enervezi si sa te superi. Si ma bucur ori de cate ori un concurent sau o persoana pe care n-o stiu face ceva wow. Imi place. Ma motiveaza si imi demonstreaza ca se poate.
Si am mai inteles ceva. Ca putem sa ne bucuram de rezultatele altora. Sau cel putin sa nu ne incruntam. Chiar daca nu castigam nimic. Un zambet insenineaza fata si poate aduce cu el gandul sa fim mai buni.
4 comentarii
si tu?! si mie mi s’a promis acelasi lucru daca iau premiul 1, dar eu m’am lasat de sportul asta intr’a sasea. nici acum nu stiu sa merg pe bicicleta si ii invidiez pe cei care au avut parinti suficient de cool incat sa’si infraneze teama pentru copiii lor si, prin urmare, le’au luat bicicleta! 🙂
:))) noi suntem din generatia cu multe , multe experiente similare. Ne regasim usor in astfel de povesti. Si cand te gandesti ca nu voiam vreun anumit brand de bicicleta! Voiam Orice bicicleta! :)))
daaa, exact! orice bicicleta ar fi fost ok! dar n’am primit, ca maica’mii ii era teama ca da vreo masina peste mine! drept e, aiurita eram de mica. dar tot i’am invidiat pe copiii care aveau mult dorita bicicleta, si, azi, pe cei care stiu sa mearga pe ea! 🙂
(da, probabil as putea sa invat, dar care mai e distractia acum?!)
Deci nu sunt singura care nu stie sa mearga pe bicicleta!!Asta chiar e o veste buna!