M-a intrebat un cititor, acum cateva luni, cum am reusit sa-mi revin dupa ce am trecut printr-o perioada grea. Am promis ca-i raspund. Acum doua zile, un altul mi-a spus ca nu mai poti sa-ti revii dupa un esec, si mi-a spus ca sunt o optimista.
Nu cred ca este usor sa gasesti puterea sa te aduni. Sa crezi iar si iar ca maine este o noua zi! Cred insa ca de fiecare dintre noi depinde cum ne facem viata. Si ca pierzi mai mult daca ramai jos, convins ca nu poti sa faci nimic, decat daca incerci in fiecare zi sa te ridici in picioare.
Scriu din experienta
Opiniile si ideile despre care scriu au la baza convingerile la care am ajuns dupa ce-am trecut prin multe experiente, si bune si ele. Mai mult rele, din pacate, asa cum se intampla in viata.
M-am angajat la 18 ani, in primul an de facultate. Parintii mei s-au numarat printre antreprenori romani care au intrat in afaceri fara sa fie pregatiti. Care, prin naivitatea si increderea pe care au avut-o in clienti, colaboratori si banci, au reusit sa piarda magazinul pe care-l aveau si casa pe care au folosit-o garantie.
Am avut si cate 2 joburi ca sa pot plati chiria si sa supravietuim. Cei care ma cunosc stiu ca ani de zile n-am vorbit decat despre momentul in care voi reusi sa-mi cumpar propria casa. S-a intamplat dupa 8 ani, perioada in care am strans bani de avans si am avut grija de parintii mei, care n-au mai reusit sa se mai acomodeze si sa inteleleaga realitatea in care traim.
Am lucrat cu mult drag si indarjire ca sa-mi cresc pozitia si salariul! Am avut norocul sa am in jur oameni care sa-mi deschida mintea. Sa ma ajute cu idei si recomandari care au valorat mai mult decat orice ajutor financiar as fi putut primi.
Cand am ajuns redactor sef la Biz si imi era in sfarsit bine, a venit criza. Actionarii revistei au decis s-o inchida. Am avut o pornire de moment, le-am spus ca vreau s-o preiau eu. Am crezut in echipa si brandul Biz si am ales atunci sa ma lupt atat cu colaboratorii si concurentii din piata, cat si cu propria familie care nu credea ca am vreo sansa.
Vinerea Mare
N-o sa uit niciodata acea zi. Am facut in sfarsit primii bani seriosi, dupa patru luni de zile in care am muncit zi si noapte. Cand am venit vineri la birou am aflat ca ne-a fost blocat contul. Nu se platisera taxele! Asa incep migrenele!
Eram actionar minoritar. Nu stiam toate detaliile business-ului. Focusul meu era sa fac bani. Sa fac revista sa mearga. Am gresit. Rau. Nestiinta, increderea, ghinionul, toate au facut ca in Vinerea Mare, cand trebuia sadam salariile, banii sa fie blocati. Pierduti.
Am plans. La fel, echipa mea si familiile noastre. Am clacat. Nu stiam ce pot promite. Nu aveam ce sa fac. Neputinta m-a incremenit. A fost primul moment in care am crezut ca nu mai avem nicio sansa. Am plecat acasa fara sa mai vorbim. Nu era nimic de spus…
Cand am revenit marti, dupa Paste, am intrebat cine ramane alaturi de mine. N-am promis decat ca voi face o noua firma, pe numele meu, si mi-am promis ca nu se va mai intampla niciodata asa ceva. Ca daca mai pierd vreodata, pierd pe mana, munca si greseala mea!
Femeie in afaceri
Am facut proiecte neasteptate pentru piata incremenita din print. Am avut noroc si am reusit sa ne revenim. Am avut insa “regulat” parte si de companii care n-au respectat contractul sau care n-au platit. De concurenti care ne faceau reclama nefavorabila si de colaboratori care considerau ca ma pot intimida, femeie fiind. Unul a venit in redactie precizandu-mi deloc elegant ca, daca nu platesc la timp, stie unde sa ma gaseasca.
M-a deranjat atitudinea si ce spunea. N-avea incredere ca-i platesc? Eu, care am platit toate datoriile in aceasta viata, ale mele si ale celor din jurul meu? I-am retezat-o sever si l-am poftit sa plece. Dupa ce-am ramas singura, in birou, mi-am dat seama de realitatea situatiei. Ma ameninta pentru ca eram femeie! Ma vedea slaba si neajutorata.
M-am enervat. Imi venea sa urlu. Am angajat mai multi barbati din acel moment, inconstient. Si acum, cand vad subiecte sau conferinte despre antrepreoriat la feminin, ma enervez. Chiar nu intelege nimeni situatia? Femeile nu pot mai mult decat un coafor sau o casa de moda?
Niciun jurnalist barbat n-a facut vreodata un interviu corect cu mine. Despre business! Unii m-au considerat o marioneta si au gandit ca este altcineva in spatele revistei. Altii o fiinta slaba. Iar cei mai multi m-au ignorat – ca fameie nu esti importanta!
Realitatea arata ca n-au avut dreptate. M-a chinuit insa multi ani aceasta idee si perceptia asupra femeilor care persista inca in piata. Sunt constienta acum de acesta realitate, asa cum stiu exact ce sunt capabila sa fac. Asta nu sterge insa noptile nedormite, nervii si comportamentul urat pe care l-am suportat de la unii “gentlemani”. Am invatat insa din toate: sa-mi aleg colaboratorii, sa nu lucrez cu badarani, cu oameni care nu ne respecta munca sau care negociaza nesimtit de mult.
Lupta cu neincrederea
Cand esti antreprenor visezi mult. Crezi ca poti sa faci orice. Asa eram si eu. Asa am pornit la drum! Stiam ca este greu sa mergi la intalniri de vanzari, ca afacerile sunt afaceri si trebuie sa te lupti si pentru cea mai mica victorie. N-am stiut insa cum e sa te lupti cu neincrederea. Cum este sa te intalnesti cu interlocutorii pentru interviuri, iar ei sa-ti spuna tuguiat din buze: nu!
Nu aveau incredere ca revista va supravietui, desi ma cunosteau. Eram tot eu, jurnalistul cu care colaborasera atatia ani. Culmea este ca nu pierdeau nimic daca ne acordau un interviu, dar nu erau dispusi sa faca nici macar atat…
Cum te ridici dupa asta? Greu. Fara tragere de inima si incredere in tine. Cu un gust amar, amplificat de fiecare dezamagire in parte. Dar te ridici. Si daca mai ciocani la o usa, nu stii niciodata, cineva o sa raspunda firesc, Da!
Manager, director de dezvoltare, om de vanzari, prieten si femeie de serviciu
A trebuit sa convingem fiecare furnizor si interlocutor in parte sa lucreze cu noi. Sa platim din datoriile vechi ale revistei ca sa putem functiona. Am luptat pentru fiecare milimetru de speranta!
Am fost nevoita sa caut tipografie in afara granitelor, pentru ca nu ne primea nimeni in tara sa tiparim decat cu banii jos. Radin a fost salvarea noastra! A trebuit sa le explic prieteneste colegilor ca biroul nostru este al nostru. Ca noi facem si deranj si curatenie. Si ca de noi depinde sa fie frumos, si am dat exemplu de fiecare data ingrijind biroul in care lucram. Cel mai greu a fost sa le explic ca fiecare detaliu care este “asigurat” by default de companie, cafeaua, administrativele, totul este acum achizitionat din banii pe care trebuie sa-i facem. Si ca expresia “plateste compania” nu exista in primele luni de antreprenoriat.
Si in afaceri tot om esti
Am aflat pe 2 februarie, 2010, ca sunt bolnava. Mi-au iesit la analize celule de cancer. Nu, de data aceasta n-am clacat. Aveam un copil de doi ani si o revista de crescut. Am fost la intalniri si in dimineata primei operatii. Nu au reusit sa scoata toate celulele bolnave. Larisa Petrini, lucra atunci la Saatchi &Saatchi, mi-a recomandat un oncolog in Viena. Am adunat bani si am mers sa ma vada. A urmat a doua operatie. Din nou, rezultatul era pozitiv. Atunci a venit momentul de panica!
Peste o luna am plecat la a treia operatie cu teama. Nu le puteam spune parintilor, ar fi innebunit de durere. Asa ca Viena era orasul in care plecam din nou in “vacanta”, in acea luna. Dupa patru zile, intr-o zi de marti, doctorul m-a sunat. Mi-a dat vestea mult asteptata. Sunt bine. In sfarsit! Si trebuie sa refac analizele din 3 in 3 luni in urmatorii ani.
Toata aceasta experienta m-a intarit. Si imbatranit. Dar m-a determinat sa ma gandesc ce vreau. Ce-mi doresc. Si mi-am dat seama ca vreau sa fac lucrurile bine. Toate, de la cele mici, la cele importante.
Fiecare esec doare
Cand pui suflet in ceea ce faci, doare fiecare esec. Ustura orice cuvant urat pe care cineva il spune despre tine sau brandul tau. Asa sunt eu. Asa am fost mereu. Stiam ca avem un numar bun. Ca am mai facut un proiect asa cum nimeni altcineva nu facuse in Romania dar, in loc de aprecieri, primeam nepasare sau critici din partea unor oameni carora nici nu le ceream parerea.
Intelegi tarziu ca recunoasterea nu vine cand o astepti. Nici cand ai nevoie de ea. Totul se intampla la vremea lui. Trebuie doar iti faci treaba bine, fara sa astepti sa vina cineva sa te ia de mana si sa te ajute. Nu castigi nimic daca te plangi cat e de greu. Nimeni nu te intelege. Dar facand ceea ce stii ca poti, indraznind sa nu renunti, reusesti sa avansezi cate putin, in fiecare zi!
Nu, nu e usor sa-ti faci propriul drum. Obosesti si te consumi traind macinat zi de zi de griji, agitatie, nervi si frici. Ajungi sa fii sever, sa ceri de la ceilalti sa fie responsabili si sa respecte intelegerile si dead-line-urile. Ajungi sa alegi oamenii pe care-i vrei alaturi pentru ca ai o singura directie: vrei sa-ti faci viata si activitatea functionale!
Momentele grele te ajuta sa descoperi cine esti
Nimic nu e usor in antreprenoriat. In munca cu echipa sau cu clientii. Si desi este frumos si emotionant cand vezi ca oamenii te apreciaza, ajungi sa intelegi ca ai uitat cum este sa te bucuri de un compliment. Cand vine cineva si-ti spune ca esti bun, ca ai cel mai bun produs, astepti sa urmeze o cerinta…
Dar prin munca si greutati te intaresti. Te dezvolti ca persoana si reusesti sa avansezi ca experienta. Important este sa nu clachezi si sa nu uiti sa visezi si sa lupti pentru aspiratiile tale.
Am avut o viata grea? Privind in urma stiu ca fiecare intamplare m-a ajutat sa devin ce sunt azi. Si ca din fiecare incercare am mai invatat ceva despre mine. Nu m-am intrebat obsedant de ce toate mi se intampla mie. Nici n-am asteptat ceva de la altii. N-aveam de la cine!
Asa mi-am castigat increderea. A mea si a celorlalti. Si am invatat sa-i apreciez si mai mult pe cei care nu renunta si se lupta pentru a-si face treaba mai bine si pentru a avea o viata mai buna.
Iar daca cineva imi spune ca scriu motivational, ma bucur. Scriu toate aceste randuri si sper sa ajut prin postarile mele. Daca experienta, ideile si opiniile mele te imping sa lupti pentru ce-ti doresti, iti inspira acea senzatie frumoasa ca se poate, atunci am transmis corect mesajul: nu renunta! Viata nu este asa cum o visam, dar este frumoasa si luptandu-te cu ea vei descoperi cat de multe poti sa faci.
Nu sunt de fier
Nu, nu sunt de fier! N-am fost si n-as putea fi. Sunt doar un om optimist care n-a uitat sa se bucure de viata si sa pretuiasca fiecare moment. Care plange la filmele si reclamele bune si se emotioneza in fata copiilor. Stiu insa ca tot ce e in jurul meu, e facut de mine, alaturi de oamenii in care cred si pe care-i respect. Ca pot sa duc multe si ca niciun om care a lipsit de la lectia de bune maniere nu intra pe lista colaboratorilor mei.