Cand eram mica voiam sa devin profesor de istorie. Am devenit insa profesor de filosofie si, apoi, jurnalist. Dar inca din adolescenta stiam ca vreau sa calatoresc. Anii care au urmat pana in prezent mi-au aratat ca mi-am identificat corect pasiunea. Calatoriile sunt, pentru mine, un mod de descoperire si “reincarcare a bateriilor”, un mod de a fi.
N-am renuntat la o plecare decat intr-un singur moment. Cel in care a trebuit sa am, de urgenta, a doua zi, o interventie medicala. In rest, de fiecare data mi-am urmat visul! In Cuba am plecat a doua zi dupa ce a “abdicat” Fidel, desi lumea era speriata de o posibila revolta. Cu toate acestea, n-am renuntat la bilete si am plecat in vacanta. Nu s-a intamplat nimic. Mai mult, Cuba a fost uimitoare! N-am renuntat nici sa plec in Bali desi erau alerte de tsunami. N-a fost!
Si in Turcia cand am fost, in Antalya, au fost cateva atacuri pe strada si cutremure. Dar asa e acolo si atunci, ce faci, nu mai pleci nicaieri? Aceasta decizie depinde de fiecare!
In Amsterdam, la cateva minute dupa ce am coborat din tren, a avut loc un accident feroviar. In Thailanda, cand am fost in Krabi, a fost un cutremur de 7 grade pe scara Richter. Noi eram pe barca, spre insula Phi Phi. N-am simtit nimic. Cand am ajuns la hotel, am aflat ca exista pericol de tsunami. Trei ore am avut carantina in lobby si, dupa ce a trecut amenintarea, ne-am continuat vacanta. Si peripetiile nu se termina aici!
In Boracay am avut parte de un taifun. Marele noroc a fost ca ochiul taifunului a trecut pe langa insula. Am suportat doar cateva zile de vant puternic. Iar in New York, anul trecut, am experimentat in ianuarie, cea mai geroasa saptamana din ultimii multi ani…
Excluzand Cuba si Bali, unde erau prognoze de posibile pericole, toate celelalte “evenimente” au avut loc “la fata locului”. Nu ne-am speriat. Am invatat sa fim pregatiti si apoi sa glumim pe seama plecarilor noastre. In fond, o viata avem si o petrecem fiecare cum putem mai bine. Noi o petrecem calatorind!
Foto © Netfalls | Dreamstime.com