marta usurelu

Fenomenul BizSMSCamp

De cateva zile lucram in redactie la foc continuu. Primim materiale, produse si pachete pentru participantii la tabara de social media, Biz SMS Camp. Punem la punct detaliile pentru fiecare conferinta si activare, pregatim echipele care intra in debate si concursurile care vor avea loc la sfarsitul acestei saptamani.

Fiecare dintre speakerii invitati mai are ceva de verificat, participanti au intrebari peste intrebari si, firesc, fiecare partener inca o idee de aplicat. Pe rand, oamenii din echipa, trec de la agonie la extaz, verificand fiecare detaliu din to-do-list. Iar din cand in cand aud din birouri izbucniri zgomotoase si rasete: “Asa e la tabara!”.

Da, asa este la tabara. Multa energie, multe idei, cu toata ciocnirea aferenta dintre ele, activari nebune si oameni incredibili, care au reusit sa transforme aceasta tabara intr-un eveniment fenomen.

Maine incepe editia #13 a Social Media Camp la Paraul Rece! 110 profesionisti se reunesc la evenimentul care ne-a intrecut toate asteptarile. Ale mele si ale echipei, dar mai ales ale celor care ne-au trecut pragul.

Am reusit, pe langa sentimentul puternic de reintoarcere in anii fara griji, cand mergeam in tabara cu scoala, sa adunam cei mai importanti oameni de marketing, comunicare si digital. Dar mai ales sa schimbam modul in care comunica si isi fac strategia cateva dintre marile institutii bancare, doua mari companii de FMCG si zeci de companii care au participat la Social Media Camp.

Cel mai mare succes este, din punctul meu de vedere, grupul de prieteni care s-a format in cadrul taberei si care creste constant de la an la an.


Imi place sentimentul de bine si zambetul pe care-l avem acum pe buze cu totii, in redactie. Iubesc aceasta tabara si senzatia frumoasa cand asteptam sa vina, rand pe rand, participantii acestei editii.

Totul este pregatit. Totul este gandit si personalizat. Stim ca, de la temele de discutie, pana la debate si networking-ul din pauze, petrecerile de seara sau momentele magice de la Breakfast Club, totul conteaza si adauga o nota speciala acestei tabere!

Se anunta o editie frumoasa si, mai ales, cu multi prieteni noi. Stiu ca o sa vedeti pe Facebook si pe bloguri cate ceva din ce va fi la Paraul Rece, ca o sa va innebunim (ni se spune constant), asa cum stiu ca pana duminica vor fi deja celebre multe povesti, dar si ca se vor ocupa imediat, ca de fiecare data, majoritatea locurilor pentru editia din iarna. Motivul? Exista magie la #bizsmscamp. Magie pura, de care este vinovat fiecare participant in parte, si pe care reusim s-o amplificam si s-o transmitem, de fiecare data, de la o editie la alta!

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email