Uitam in nebunia de zi cu zi sa apreciem gesturile marunte. Alergam dupa o pozitie mai inalta, dupa un salariu mai mare si muncim zi de zi mai mult.
Ne straduim sa crestem pe scara ierahica, sa obtinem un statut, salarii si beneficii care sa ne ofere viata pe care ne-o dorim. Atat in tara, cat si peste hotare, suntem fericiti cand reusim sa avansam, sa ne atingem obiectivele.
Stim cu totii ca altfel nu ne putem construi viata pe care ne-o dorim. Scriu insa aceste randuri pentru a ne aminti sa nu uitam sa petrecem, macar cateva dintre clipele libere, si cu familia! Cu cei care au fost si ne sunt mereu alaturi, nu asa cum vrem noi, ci asa cum stiu ei s-o faca.
Mi-am amintit si eu tarziu de cei dragi, cei care ne sunt mereu alaturi, la bine si la greu. Si am inteles ca indiferent cat de sus ajungi, sentimentul de bine pe care-l ai alaturi de ei nu este egalat de nimic altceva.
Aceasta stare coplesitoare de bine m-a cuprins cand am vazut comentariile la articolul despre romanii care au reusit sa-si construiasca o cariera in Singapore, pe care l-am realizat in cea mai recenta editie a revistei.
Sunt oameni puternici, care ocupa pozitii de invidiat in acest uimitor oras al viitorului. Oameni care au ales sa-si construiasca si sa traiasca o viata mai buna, departe de casa si de cei dragi. Cu toate acestea, reactiile familiei sunt la fel de emotionante! Si recunosc, o senzatie coplesitoare de dor si recunostinta m-a invadat cand am citit urmatoarele randuri si, pana sa o constientizez, am planificat o intalnire cu cei dragi!
“Sint mindru de tine, Marcel. Ai grija de Raluca si amindoi, sa aveti grija de Stefan si Andra. Va duce dorul, bunicul de la Piatra Neamt.”
Foto © Charlieaja | Dreamstime.com