Imi place sa descopar locuri si oameni noi. Sa ma plimb si sa-mi incarc bateriile cu ce are lumea si natura mai frumos de oferit. Ma bucur la fel de mult de o iesire la tara sau la mare, de o drumetie pe munte sau o intalnire cu prietenii intr-un loc frumos. Stiu ca de mine, de atitudinea si pornirea pe care o am depinde in mare masura orice evadare. Si ca este important sa te bucuri de lucrurile mici. Ca detaliile pot transforma o intamplare oarecare intr-o experienta deosebita.
N-am invatat acest “secret” din carti sau de la vreun guru. Si nu este o mare filosofie sa te uiti si sa vezi cu adevarat ce este in jurul tau. Sa te bucuri de viata a devenit insa o raritate in marea oamenilor tristi care si-au pierdut interesul pentru orice. Si desi sunt de acord ca e greu sa te bucuri de lucruri mici cand ai probleme mari, stiu ca poti sa te desprinzi din rutina in care ajungi de cele mai multe ori fara sa-ti dai seama. Este o alegere! Asa cum sa stai sa te plangi fara sa faci ceva este tot o alegere.
Nu uita sa traiesti. Nu uita ca doar de tine depinde sa vezi lucrurile adevarate si frumusetea lor. O spun cu toata convingerea dupa un weekend petrecut la tara, intr-un sat din Vrancea fara apa curenta, dar cu ciresi plini de fructe in care n-am ezitat nicio clipa sa urc! Intr-o curte plina cu flori si legume, cu cer albastru si plin de cantec de pasari cat e ziua de lunga.
Am mers desculta pe iarba. Am fost pe camp si am mangaiat si fotografiat vacile si caii. Am stat pe patura la soare si am rontait cele mai bune seminte de floarea soarelui prajite pe tabla. Am baut apa in fantana si m-am bucurat la fel ca fiul meu de tot ce era in jur si mi-am amintit cu emotie de copilaria petrecuta la tara. De zilele in care culegeam tutun si serile in care il intindeam cu andrelele pe sfoara, transformand intr-o adevarata claca cu povesti fiecare zi. Mi-am amintit cum caram apa cu galeata de la fantana din sat, pentru ca, in zona dealurilor din Moldova, prea putine fantani au apa. De faptul ca fiecare fruct avea, inca de cand era crud, initiale marcate pe el, de mersul la camp si la balci si mai ales de placintele “poale-n brau” pe care nimeni nu stie sa le faca cum le face bunica!
M-au sunat multi prieteni si mi-au spus ca le-am amintit de acasa. Sau ca si-au planificat deja urmatorul weekend la tara. Altii, ca sunt in cautarea unui cires in care vor sa se urce! Ca de fiecare data, unii s-au limitat la a invidia. Nimic nu mi-a taiat insa din bucuria si incantarea de a fi in mijlocul naturii si a familiei.
Am petrecut un weekend cat o luna de vacanta! Cateva zile in care m-am bucurat de linistea sublima dintre colinele Vrancei, de cerul albastru si verdele din jur, de frumusetea familiei reunite si stiu ca n-as da pe nimic din lume experienta mea.