Exact, nu-mi plac surprizele! N-a fost mereu asa. Dar am ajuns de ceva ani sa pregatesc cu grija fiecare pas si mi-am dezvoltat atentia la detalii. Cand esti antreprenor si organizezi si evenimente, orice surpriza te scoate din ritm. Necesita atentie si noi masuri si bineinteles trebuie sa te asiguri ca totul se termina cu bine.
M-am obisnuit sa ma asigur ca nu am surprize neplacute si sa nu pierd vremea. In special in weekend cand “to do list-ul” include lectii sau jocuri si distractie in familie.O vizita la Flanco m-a scos din normal in acest weekend. Am mers sa aleg un mouse wireless pentru noul meu birou. Nicolas insista sa-i cumparam jucarii, iar Cristi a venit cu propunerea sa schimbam televizorul si ne atragea spre zona speciala din magazin. “Hai sa luam unul mare, cat peretele!” a strigat Nicolas.
Nu mi-a placut propunerea. Am gasit pe loc cateva contraargumente si am pornit dupa ei. Cumparam de multe ori gadgeturi pentru ca ne entuziasmam si ne plac pur si simplu. Ii urmam incruntata, convinsa ca va trebuie sa ma lupt cu amandoi de aceasta data.
Un angajat de la televizoare a inceput din mers sa ne prezinte produsele, chiar inainte sa ajung sa-i temperz. Pana sa reusesc sa prezint primul meu argument contra, pe ecranele televizoarelor din magazine a aparut scris “Draga Marta”. M-am gandit pentru o fractiune de secunda ca apar in reclame si alt fel de nume. Mai putin obisnuite. Dar cand au urmat imagini cu mine si Cristi, am amutit.
Pe toate ecranele din magazin erau pozele noastre din vacante! Fotografii cu prieteni, in avion sau in tuktuk, iar Nicolas arata spre imagini cu mana si zambea cu gura pana la urechi!
Ca intr-o reclama, momentul de nedumerire in care ne priveam fotografiile a fost intrerupt de intrebarea suparata a copilului: “De ce nu sunt poze cu mine?!” M-am uitat la Cristi si i-am spus robotic lui Nicolas, asa cum ajungi sa le raspunzi de multe ori copiilor “Uite, esti si tu in imagini!”, bucuroasa ca intr-o fotografie eram toti trei. Si am inceput sa rad, sa inteleg ca mi s-a facut o surpriza.
Am vazut apoi ca eram filmati si fotografiati si in jurul nostru au aparut o multime de oameni pe care nu-i observasem inainte. Strangandu-l de mana, I-am felicitat soptit pe Cristi. Ideea, executia, totul a fost perfect si, cel mai important, nu m-am prins nicio clipa de ce avea sa urmeze.
Am plecat zambind amandoi spre iesire, incercand zadarnic sa gasim o explicatie convingatoare pentru copilul care se simtea nedreptatit. 14 februarie imi va aminti de acum inainte mereu de aceasta neasteptata surpriza. Iar in planul pentru urmatoarea, indiferent care va fi si cand, stim clar amandoi ca va trebui sa-l includa obligatoriu si pe capul familiei!
Iata filmul surprizei: