marta usurelu

Despre nelinistea extraordinara pe care ti-o da foamea de cunoastere

6817840912_185871a34d_z

Am apreciat-o intotdeauna pe Adina Vlad pentru ca este un om de research care stie sa interpreteze foarte bine date, dar mai ales un profesionist care poate sa analizeze si sa recomande clientilor sai cea mai buna strategie. Este un antreprenor care a ales sa treaca constant noi si noi granite in munca sa si care are mai multa vointa si tenacitate decat cei mai multi oameni pe care ii cunosc.

Inceputul acestui an aduce la compania pe care o conduce, Unlock Market Research, un blog de companie. O idee care mi-a atras atentia si m-a indemnat sa aflu de la Adina cum l-a gandit. Cei care stiu care este valoarea researchului vor intelege cu siguranta ca pe acest blog vor gasi informatie si tendinte despre cum se schimba consumatorul si directiile in care merge piata.

Adina-Vlad-Managing-Partner-Unlok-Research1
Adina, de ce ati facut unlockers.ro?
Aflam un volum urias de informatii adespre oameni care ne influenteaza pe noi toti, modifica piata, modifica business-ul si intr-un final ne schimba viata. Aflam toate aceste date din cercetari. E timpul sa incepem sa le comunicam, pentru ca astfel simtim ca ne facem treaba mai bine. Ca facem bine in piata. Unlockers este un blog de consumer knowledge.

Ce va propuneti mai exact cu acest blog?
Vrem sa devina acea sursa mereu proaspata de trend-uri, idei, curiozitati despre oameni adunate de prin cercetari care sa inspire piata in general. Simtim ca la baza marilor idei stau niste scantei, niste crampeie de informatie care fac apoi flama mare.
Unlockers va vorbi si despre noi, despre oamenii din companie. Putini stiu ca oamenii care lucreaza aici muncesc nopti, dorm putin, isi amana vietile personale doar din dorinta de a face ceva valoros. Si din pasiune pentru meseria asta. Si pentru ca vor sa-si vada intr-un final clientii fericiti si multumiti de ce au primit. Avem bafta de a avea niste clienti care in timp ne-au devenit prieteni, care ne-au sustinut in momente grele si fara de care nu am fi trecut prin criza cu fruntea sus. Si cu proiecte livrate la cheie. Fara ca ei sa stie cat de greu ne era. Si vreau ca blogul sa fie un mod prin care acesti oameni sa poata fi cunoscuti si munca si efortul lor sa poata fi recunoscute, chiar daca ei sunt si vor ramane oamenii din umbra.

Pe cine doriti sa atrageti ca cititori?
Pe cei curiosi,care vor sa inteleaga de ce oamenii se comporta intr-un anumit fel si de ce fac anumite alegeri. Pe cei care inteleg (si cred) ca exista o relatie stransa intre fenomene sociale, politice si economice si psihologia sociala. Pe cei care sunt de acord ca e important sa asculti ce cred si ce simt oamenii. Mai ales azi, cand omul de rand simte ca are mai multa putere. Ca se poate exprima, ca poate actiona, ca-i poate mobiliza si pe altii, ca poate vota, ca e liber sa faca ce-i place, ca poate alege pe cine sa placa si pe cine nu. Ne adresam tuturor acelora care se indoiesc de faptul ca au raspuns la orice. Ne adresam acelora care au in ei nelinistea aceea extraordinara pe care ti-o da foamea de cunoastere.

Foto: tellatic

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email