marta usurelu

Puterea audio branding-ului

dreamstime_s_14394820

Am intalnit multi specialisti in marketing si branding si am organizat multe evenimente in acest domeniu. Cum n-am intalnit pana acum un specialist in audio branding, m-a incantat propunerea UniCredit Tiric Bank de a-l aduce pe Uli Reese, President si Founding Partner iV2 GmbH la Zilele Biz.

Discutia cu Uli despre workshopul pe care il va sustine a inceput, firesc, despre tema aleasa. Mi-a placut sugestia sa: “Now Hear This: The Zen of Audio Branding”.

“Sunetele au puterea sa defineasca brandurile iar audio brandingul este disciplina care scoate in evidenta puterea sunetelor, stabilind puncte de conexiune si legaturi emotionale cu consumatorii” spune Uli Reese .

Workshopul pe care-l va sustine la Bucuresti se anunta mai mult decat interesant. Incepe cu o introducere in lumea audio brandingului si pune accent pe sfaturi practice si idei pe care directorii de creatie, producatorii, account managerii, strategic plannerii, designerii si new business managerii le pot pune imediat in aplicare in munca lor.

uliCine este Uli Reese

Originar din Stuttgart, Uli Reese a studiat la Grove School of Music din Los Angeles. Acolo l-a intalnit pe Ron Jones, care i-a oferit sansa sa lucreze pentru popularul serial de televiziune, Star Trek: The Next Generation.
Ulterior Uli Reese a lucrat pentru Walt Disney Company in calitate de compozitor freelancer si orchestrator pentru serialul Disney Goof Troop. Reintors in Germania, in 1993, a lucrat pentru trupa SNAP!, punand apoi bazele propriei case de productie, ce a ajuns la un portofoliu impresionat de branduri precum: Nike, BMW, Reebok, Sony, TMobile, Coca Cola, Mercedes Audi sau Dunlop.
Simultan a predat la Filmakademie din Stuttgart, unde a fost numit sef al departamentului de Muzica de Film si Design al Sunetului. In 2009, impreuna cu Steve Keller, proprietar si CEO al companiei de audio branding si design, iV, LLC, a lansat in Frankfurt compania iV2, GmbH si detine un portofoliu impresionant de premii castigate la Cannes Lions, Emmy, Effie, Epica, Eurobest, The New York Festivals.

Uli Reese sustine in premiera, in Romania, un workshop despre audio branding la Zilele Biz, in Ziua Media &Marketing de vineri, 14 noiembrie. Programul integral al zilei poate fi vazut aici.

Foto © James Steidl | Dreamstime.com

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email