marta usurelu

Se schimba sau nu oamenii?

Speram sa-i schimbam pe cei din jur. Credem ca se poate. Ca, daca le explicam ce ar putea face mai bine sau ce au gresit, isi vor schimba comportamentul. Ca vor fi mai buni, asa cum credem noi ca e mai bine!

Nu ne iese din prima. Si nu renuntam cand nu ne asculta. Din contra, ne incapatanam sa credem ca vom reusi si ca, intr-un final, se vor schimba. Si incercam alte tactici. Asa se intampla. Fie ca este vorba de planul personal sau de cel profesional, vad din ce in ce mai mult in jur o mare inclestare in a incerca sa-i schimbam pe ceilalti.

Si, chiar daca de multe ori se vede o evolutie, pentru ca experienta si varsta determina oamenii sa se comporte mai bine, realitatea arata ca cei mai multi oameni nu se schimba. Cel putin nu asa cum se astepta cei care vor sa-i schimbe.

De ce nu se schimba oamenii?

Unii, pentru ca nu vor. Ce-si doresc altii nu este valabil cu ce-si doresc ei.
Pentru ca schimbarea nu este cautata de cei pe care vrem sa-i schimbam.
Pentru ca multi oameni nu pot sa se schimbe.
Pentru ca nu le pasa.

Si motivele pot continua. Cu toate astea insa, lumea se imparte in continuare in oamenii care fac ce vor si cei care vor sa-i determine pe altii sa se schimbe.

Cine castiga? Fiecare percepe diferit daca si ce a castigat. Cei care fac ce vor nu regreta ca n-au incercat.
Cei care asteapta ca ceilalti sa-si schimbe comportamentul devin frustrati cand interlocutorul nu face nicio schimbare.
Nici cei care nu renunta la ce-si doresc si nu acorda atentie celor din jur nu poti spune ca sunt mai castigati. De multe ori pierd neacordand atentie celor din jur.

Nu e usor sa spui asadar cine castiga, dar cu siguranta nu merita sa-ti consumi ani buni din viata incercand sa-i schimbi pe cei din jur.

Si, pentru ca am ajuns in momentul in care cred in concluzii, a mea este aceasta: oamenii se schimba, dar nu cum vrem noi!

Foto © Vadim Kluchnik | Dreamstime.com

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email