marta usurelu

Suntem prea putini?

dreamstime_s_43924695Mi-e teama ca suntem putini. Prea putini pentru a face o schimbare. Pentru a-i face pe cei din jur sa vada ce vedem noi. Pentru a-i trage si pe ceilalti dupa noi!

Cand eram mici am fost invatati sa-i ignoram pe cei rai si indaratnici. Sa nu ne amestecam cu ei sau, mai mult, sa intoarcem si celalalt obraz. Cand am crescut, am invatat ca e mai constructiv sa ne asociem cu cei ca noi.

Mereu am cautat sa ne dezvoltam si sa ne gasim locul vazandu-ne de treaba. Tot acest bun simt in care am crescut, educatia si puterea pe care am primit-o de la familii este acolo, printre noi. Exista in oamenii din jur care vor sa treaca cu vederea ce-i rau si urat si-si vad de viata si grijile lor. Poate, in chinul de a ne vedea mereu de ale noastre am uitat sa mai avem incredere. Sa mai asteptam ceva de la altii.

Este insa momentul sa mai facem un gest. Sa votam! Sa votam si noi, cei care vrem o viata mai buna. Dupa duminica, o sa ne intoarcem cu siguranta inapoi la ale noastre zeci de lucruri de facut! La tot ceea ce vrem sa realizam, dar ne va fi mai usor daca vom avea alaturi sentimentul ca nu suntem singuri.

Mi-e teama insa ca suntem prea putini! Si nu vreau sa ajung sa vad ca este asa! Nu vreau sa-i lasam din nou pe ceilalti sa faca ce vor, iar noi sa ne ocupam mereu de ale noastre! Si nu vreau sa ma gandesc ca de luni iarasi pornim sa ne plangem de mila!

Acum depinde de noi sa schimbam ceva! Desi stiu ca tot noi o sa muncim si o sa ducem greul, mi-ar placea s-o pot face cu gandul ca suntem mai multi cei care vedem viitorul mai frumos!

Asa ca nu mai este momentul sa stam deoparte. Hai sa ne facem treaba pana la capat! Hai sa votam si sa aratam ce vrem! Sa ne demonstram ca nu suntem prea putini!

Foto © Micha Klootwijk | Dreamstime.com

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email