Stim sa vorbim frumos despre noi?

Ne-am obisnuit sa spunem ca Romania este o tara de mana a saptea. Ca nu avem nicio sansa, pentru ca “doar la noi e asa”. Credem ca suntem mai rai si mai nefericiti decat orice alt popor.

Alegem de cele mai multe ori sa nu nu fim obiectivi. Detinem adevarul absolut cand ne desconsideram, mai mult decat o fac cei de alte nationalitati. Iar când cineva are succes, fie el prieten sau necunoscut, il tratam cu neincredere. Un diavol mic parca ne intra in cap si ne indeamna sa credem ca sigur, sigur e ceva necurat la mijloc.

La cealalta extrema, ori de câte ori sportivii sau artistii nostri obtin medalii sau distinctii, ne inalta la cer. Simtim cum ne umplem de mândrie. Atunci ne place sa fim români! Uitam de deznadejde si vibram.

Putini sunt insa cei care nu renunta la acest sentiment in secunda imediat urmatoare. Nimeni nu ne-a invatat, nu ne-a insuflat cum trebuie acel sentiment de patriotism pe care ar trebui sa-l avem. Pe care ar trebui sa-l aiba fiecare cetatean pentru tara sa.

Sa sustii insa valorile si autenticitatea, sa saluti excelenta si geniile este ceva universal. Nu va indemn prin aceste randuri sa fiti mai romani decat va simtiti. Va propun doar sa nu negati tot ceea ce facem bine si ne caracterizeaza. Performantele conteaza mult, infinit mai mult decât nimicurile si scandalurile din jur, aflate in permanenta goana dupa audienta.

Avem olimpici de top la toate materiile, avem reprezentanti printre cei mai buni sportivi din lume, avem profesori si regizori, artisti si actori fara egal si aproape la orice capitol sunt români care ne reprezinta cu cinste oriunde in lume.

Poate ar trebui sa nu ne mai lasam guvernati de deznadejde si rutina. Poate ca este timpul sa incercam sa vorbim si frumos despre noi.