Ne consideram speciali. Ne place tot ce e nou, in tendinte, dar ne-am dezobisnuit sa visam si sa luptam pentru visele noastre. Am devenit spectatori si experti in a ne da cu parerea. Dam like-uri si comentam. Nu facem altceva. Este suficient! Iar cand auzim o idee curajoasa sau descoperim un om care vrea sa construiasca, avem o tendinta nebuna sa-l demolam.
Pentru ca suntem experti in a sti mai bine. Chiar daca nu am experimentat vreodata cum este sa lupti pentru un vis. Ne incapatanam sa-i “ajutam” pe acesti oameni sa renunte si ei, cu opiniile si comentariile noastre. Dar cand cineva reuseste sa faca performanta, sa demonstreze ca se poate, acest lucru ne incanta. Ne da chiar putina speranta, care trece repede, din pacate. Si ii dam un like! Sau, daca suntem intr-o pasa buna, ii dam o inimioara si chiar un comentariu cu “Felicitari!”.
Asa suntem noi? Toti? Nu cred. Nu vreau sa cred si nici nu vreau sa mai urmez acest “curent de opinie”. Am fost si sper sa raman mereu acel om nebun care crede in oameni. Care se incanta cand aude o idee si care stie ca nu trebuie sa renunti cand vrei ceva!
De la vis la realitate
“Ce faci?” am intrebat-o pe Chris Simion-Mercurian cand am revazut-o, anul trecut. “Construiesc un teatru”, mi-a raspuns. M-a blocat! Dar mi-a placut. Am spus, gandind cu voce tare, ca este cel mai frumos raspuns pe care l-am primit vreodata la banala intrebare “Ce faci?”.
De atunci, Chris n-a stat si nici n-a renuntat. Pe terenul bunicii sale din Grivita 53 a inceput lucrul. A daramat casa si a facut cu un arhitect schitele pentru primul teatru independent care se va construi in Romania ultimilor 90 de ani. A gasit o serie de parteneri si a inceput construiasca incet, cu incapatanare, caramida dupa caramida, visul sau – Grivita 53.
Stiu cum este cand cei din jur uita sa spuna o vorba buna. Stiu cum este sa cauti ajutor si sa vezi ca nimeni nu misca un deget. Dar am invatat, e drept, in multi ani, ca, daca nu renunti, se aduna in jurul tau pana la urma acei idealisti si oameni care au incercat si au reusit.
Chiar daca nu este despre boli incurabile, despre copii sau batrani, iar cultura nu vinde la noi, sa construiesti un teatru este despre a face ce-ti place! Despre a-ti transpune visele in realitate! Este ceea ce ar trebui sa facem cu totii: sa ne iubim cu pasiune profesia si sa nu uitam sa lasam ceva in urma!
Sa construiesti primul teatru independent in ultimii 90 de ani este un act de curaj care merita sprijinit. Nu inconjurat de reactii arogante. “N-o sa adune niciodata banii!” sau “Ce ma intereseaza pe mine?”. Acestea sunt raspunsurile unor oameni fara aspiratii. Care uita ca suntem o comunitate. Si ca, indiferent cat de bun esti intre cei patru pereti ai tai, multimea celor din jur care nu mai vor si nu mai spera la nimic va ajunge sa te sufoce si pe tine, impreuna cu creativitatea si inteligenta ta, daca nu iei atitudine!
Va invit sa vreti! Va invit sa nu intoarceti capul, ci sa va ganditi, pret de cateva minute, la ideea frumoasa a acestui teatru si la comunitatea de oameni care se aduna in jurul ei. Este ceea ce ne va coagula si ne va readuce pe drumul nostru. Cel pe care il uitam, de multe ori, din cauza grijilor si urgentelor si to-do listului fara sfarsit pe care ni-l facem in fiecare zi.
Chris a pornit la drum. A facut deja primii pasi. Ea si oamenii din jurul sau merita deja aprecierea si respectul nostru. Si, da, spijinul nostru.
De la un SMS de 2 euro pe care il puteti da la numarul 8833, pana la a sponsoriza acest teatru, fiecare suma este binevenita. Stiu, e greu sa ajungi de la intentie la fapte si, pana acasa sau pana la birou, o idee frumoasa se pierde pe drum. N-o lasati!
Sa trecem la fapte
Cand am aflat de campania de strangere de fonduri mi-a venit o idee: sa invit prietenii la un spectacol de teatru jucat pentru noi. Doar pentru noi! “Vand”, asadar pro bono, de cateva zile bilete corporate pentru spectacole private pe care echipa de actori a lui Chris Simion le va sustine pentru companiile ce vor o piesa jucata doar pentru ele.
Compania ta aniverseaza 5 ani? Sau 20 de ani? Vrei pentru echipa sau clientii tai un eveniment special? Invita-i la o piesa de teatru doar a voastra! Acum ai ocazia. Asa poti sustine activ comunitatea actorilor si visul lui Chris Simion.
Daca simti ca ai nevoie sa organizezi un astfel de eveniment, cere-mi-o si ma implic. Toti banii intra in constructia teatrului!
Ca de fiecare data, langa mine si echipa Biz au venit oamenii si companiile care ne sunt mereu alaturi si am reusit deja sa adunam, pe langa bani, si materiale de constructii si pentru decor. Nespresso, Veka, Maresi, Banca Transilvania, Caroli, Discovery Romania, Kooperativa 2.0 si Pernod Ricard sunt primele companii pentru care echipa lui Chris Simion joaca in aceasta luna, iar entuziasmul nostru este inca la inceput.
Va invit sa sprijinim ideile bune si oamenii care fac lucruri. Este cea mai frumoasa senzatie sa vezi ca si noi suntem multi! Ca se poate! Hai sa construim impreuna!
Foto © Picstudio | Dreamstime.com