Se scrie mult despre curaj, succes si despre oamenii – antreprenori, manageri sau personalitati – care reusesc sa ajunga acolo unde ceilalti nici nu indraznesc sa viseze. Ce se vede mereu, printre randuri , in povestile despre cum acei oameni au reusit, e disperarea. Un element mic, despre care nu se vorbeste, si care reuseste sa faca de fiecare data diferenta.
Toti cei care au reusit sa schimbe lucrurile si lumea in jurul lor au fost fortati de imprejurari sa riste. Eforturile lor – munca, initiativa, creativitatea si sansa lor – au fost completate de fiecare data de curaj. Acel imbold pe care il avem cand stim ca trebuie sa trecem un prag si ca nimeni nu ne ajuta.
Daca nu risti, nu castigi. Se stie. Iar cei care au riscat au inteles cat de important este sa ai curaj. Aceasta pornire turbata care vine din noi. Mocneste cuminte si asteapta momentul in care sa iasa la iveala si sa demonstreze ca exista. Doar ca nu apare pur si simplu. Are nevoie de o motivare. Puternica si de multe ori fortata. Iar cand apare, curajul de care dam dovada cand actionam, incanta si arata celor din jur ca se poate.
Fie ca ne place sau nu, disperarea este cea mai buna motivare. Este ingredientul secret din spatele curajului, cea care reuseste sa evidentieze simplu si la obiect cat de curajosi suntem de fapt.
Foto © Ilianamihaleva | Dreamstime.com