marta usurelu

Oamenii care te fac sa zambesti

zm1

Nu mi-am organizat niciodata o petrecere cu ocazia zilei de nastere. Nu pot spune ca am facut-o dintr-un motiv anume, cert este ca n-am facut-o, iar anii au trecut. Au fost, e drept, doua ocazii in care ziua mea s-a suprapus cu unul dintre evenimente pe care le organizez, dar abia saptamana aceasta am reusit sa organizez o petrecere la care sa invit dedicat prieteni.

Nu a fost ceva planificat din timp. A fost un impuls ce m-a cuprins in urma telefonului primit de la verii mei, care m-au anuntat ca vin la ziua mea. Asa si-a facut loc ideea organizarii unei petreceri si am inceput sa gandesc lista de invitati.

“Care este conceptul? Te-ai gandit la un mix de oameni? Pe cine inviti? Ai o tema?” – toti apropiatii ma intrebau si asteptau curiosi raspunsul. “Chem doar familia si prieteni apropiati”, le spuneam. Raspunsul parea atat de simplu, incat incepeam sa ma intreb si eu, cand le vedeam mirarea, daca nu cumva este o alegere prea limitata.

Traim intr-o lume in care oamenii se asteapta sa-i “dai pe spate” si sa-i uimesti, nu sa fii tu. Si atunci, pe invitatie am scris exact ce am simtit: “Te invit la ziua mea pentru ca esti unul dintre oamenii care ma fac sa zambesc”. Oameni alaturi de care ma simt bine si pot sa ma bucur asa cum simt. La fel am facut si cu meniul. Am ales mancarea si bauturile care-mi plac si n-am uitat sa trec zmeura, capsune in ciocolata alba si neagra, bezele si, bineinteles, sampanie!

Prima petrecere de ziua mea a fost mai frumoasa decat ma asteptam. Am ras mult, am vorbit si am dansat si m-am bucurat de fiecare invitat in parte. Este minunat sa-i ai alaturi pe oamenii care conteaza pentru tine. Si, desi erau din diverse domenii de activitate si zone din tara, s-au imprietenit si s-au inteles din primul moment. Iar cel mai frumos cadou a fost zambetul care mi s-a intiparit pe fata!

Nimic nu e mai frumos decat sa te bucuri de cei dragi, sa-i ai alaturi si sa-i tii de mana in momentele frumoase. Cele rele vin oricum si ne forteaza sa le tinem piept si, daca avem noroc, sa le supravietuim. Cu acest gand am plecat de la prima mea petrecere si mi-am promis sa “programez” mai des momentele in care sa reunesc familia si prietenii.

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email