Astazi este ziua mamei mele. Cand eram mica ii desenam felicitari si ii luam flori. In timp, am ajuns s-o sarbatoresc la restaurant, dar numai dupa ce-am devenit si eu parinte am inceput s-o inteleg si s-o apreciez cu adevarat.
Abia acum imi dau seama cu cata grija si dragoste ne-a crescut, cat am chinuit-o fara sa vrem si cum vedeam lucrurile cu alti ochi, crezand ca vrea sa fac mereu lucrurile ca ea. Abia cand am ramas fara tata am inceput sa apreciez fiecare zi petrecuta cu ea! Sa-mi dau seama ca nu voia, de fapt, sa fac ca ea, ci ca dorea sa ma invete si sa ma ajute.
Tarziu am inteles ca timpurile i-au depasit, din pacate, pe parintii nostri. Nu-i este deloc usor sa nu inteleaga modul in care evolueaza azi lucrurile, sa fie ea cea care acum ne asculta sau este invitata in oras. Spune mereu ca noi cheltuim mult si se uita cu atentie la meniu, alegand intotdeauna in functie de pret si gandind cu voce tare cate ar putea face acasa de banii cheltuiti.
Nu-i este usor nici sa stea langa nepot si sa-l asculte vorbind mereu de gadgeturi sau jocuri care ei nu-i sunt familiare, dar se bucura enorm cand sta cu noi. Cand ne aude cum facem planuri si-i povestim ce-am mai facut.
Ne spune, uimindu-ne, ca la fel ne comportam si noi cand eram mici, desi 2016 pare o alta lume decat anii ’80. Asa inteleg cat de asemanatori sunt copiii nostri cu noi, cand eram mici. Aveam aceleasi pasiuni si, culmea, aceleasi temeri si chiar glume! Unele sunt clar, de la mine, altele de la Cristi, dar, uite asa, alaturi de ea, aflam si observam cat de mult semanam in familie.
Mama n-a fost genul dragastos, era destul tata care-mi facea toate poftele! Ea a fost mereu severa. Imi spunea lucrurile direct si ma pregatea pentru viata de zi cu zi. Si desi intotdeauna, cand eram mica, spuneam ca-l iubesc mai mult pe tata, stiu acum ca optimismul l-am luat de la el, dar taria si puterea de a infrunta orice le-am invatat de la mama. Din toate momentele in care mi-a spus ca trebuie sa pot. Ca trebuie sa incerc! Ca totul pe lumea aceasta costa si ca nimic bun nu vine pur si simplu pe tava.
Parintii ne sunt dati, prietenii ni-i alegem. Si, chiar daca de multe ori te gandesti ca nu sunt cum ai vrea, stiu ca am cei mai buni parinti! Oameni buni si muncitori, dornici sa ne asigure o viata frumoasa, dar mai ales plini de omenie, indiferent de incercarile prin care au trecut.
N-am gandit mereu ca acum si stiu ca nu-i poti aprecia la adevarata lor valoare decat cand te maturizezi sau cand nu-i mai ai. Mie, pierderea tatalui mi-a deschis ochii. M-a ajutat sa inteleg ca pot sa tac cand mama spune ceva si nu sunt de acord. Ca pot sa-i inteleg motivele si sa-i raspund calm si cu argumente. Ca nu e firesc sa ma enervez cand nu sunt de acord cu ce spune sau face, dar mai ales ca pot sa-i fac pe plac si sa ma bucur de bucuria ei.
Mi-e draga mama cand vad ca incearca sa ma impresioneze sau cand imi povesteste, iar si iar, ceva ce mi-a mai spus! Ma topesc pur si simplu cand imi aduce, fericita, o floare si-mi spune ca mi-a cumparat-o, cu tot cu pamant de rezerva, pentru ca i se pare ca seamana cu mine.
Astazi este ziua ei si ma bucur din tot sufletul ca este langa mine si pot s-o sarbatoresc. Sa-mi traiesti sanatoasa, mama!
Foto © Nytumbleweeds | Dreamstime.com