marta usurelu

Retete pentru barbati – Adi Hadean recomanda “Scrambled Eggs”

adi-hadean

Cand am fost impreuna cu echipa la Bruxelles, in urma cu trei ani, am stat intr-un aparthotel in zona Sainte-Catherine. Aveam cu totii stabilite multe interviuri si intalniri. Zilele pareau insuficiente si eram mereu contra cronometru. Dar, printre multele amintiri din saptamana, a existat o surpriza neasteptata. Langa hotel era un Carrefour de unde ne alegeam fiecare pentru micul dejun ce ne doream. Intr-o dimineata, un coleg a pregatit micul dejun. Ne-a surprins cu cateva gustari pregatite pe toast cu emmentaler si brie, cu rosii cherry si omleta. Nimic elaborat, dar gestul sau de a pregati ceva mai mult de o cafea si un sandvis, plus cele cateva detalii care insoteau omleta au fost o surpriza care ne-a incantat. De cate ori ma gandesc la Biz Bruxelles imi amintesc oamenii pe care i-am intalnit, aventurile de la Palatul Parlamentului European, ciocolata incredibila sau sutele de feluri de bere, dar si acel mic dejun.

Daca gestul era facut de o colega, poate nu impresiona atat. De aceea, de cate ori aud de la prieteni ca “el” gateste, intreb: ce anume? Sunt putini barbatii care gatesc, in afara celor care sunt bucatari cunoscuti. Insa numarul celor care descopera aceasta pasiune incepe sa creasca. Stiu barbatii sa gateasca? Vor sa invete? Si, mai ales, cat de mult conteaza pentru noi, cele de langa ei, sa-i vedem ca ne-au pregatit ceva? Si, pentru ca raspunsuri sunt multe si conteaza de fiecare data si cine raspunde, pornesc o serie de posturi cu retete pentru barbati, recomandate de bucatari celebri si oameni pasionati de cooking.

“Chicks digg guys that can cook”

Adi Hadean, binecunoscutul bucatar profesionist si consultant pentru restaurante, este primul om la care m-am gandit cand am avut aceasta idee. Si pentru ca o discutie este mereu binevenita, dar de mare folos este sa vii si cu o recomandare, ceva usor dar de impact, l-am rugat pe Adi sa ne propuna o reteta speciala, pentru barbati.

“Fiecare barbat si fiecare femeie ar trebui sa stie sa gateasca. Un set minim de cunostinte constituie kitul de supravietuire care n-ar trebui sa lipseasca din bagajul nimanui. Barbatii care stiu sa gateasca au parte de mai multa actiune in cuplu. In sensul ca, odata dezvaluit acest lucru, vor fi nevoiti sa gateasca tot mai des. Pe de alta parte, sa fii in stare sa-ti faci singur o ciorba sau o friptura iti asigura un soi de confort, o oarecare independenta. Mai mult, in universul cunoscut de oameni, chicks digg guys that can cook.”, spune Adi Hadea,n fiind de parere ca orice barbat ar trebui sa stie sa prepare micul dejun pentru fata care-l invita sa cineze impreuna, la ea acasa. Pentru cei care vor sa inceapa sa gateasca, iata o reteta de oua amestecate, scrambled eggs.

Reteta #1
Scrambled eggs by Adrian Hadean

Ingrediente:

  • oua
  • unt
  • smantana

“Gatitul oualor e unul dintre cele mai simple lucruri. Am inceput sa ma deprind cu el pe la 6 ani. Nu-i chiar periculos, daca strici ceva, strici ceva ieftin, iar tehnicile de gatire sunt simple, usor de invatat. Pentru mancarea din imaginea alaturata, am facut asa: am pus pe plita o cratita cu fund gros in care am pus la topit un cub mic de unt. Am spart trei oua in cratita si am inceput sa le amestec cu un tel. Am presarat sare si piper peste oua. Dupa un minut si jumatate, am luat cratita de pe foc, am amestecat in continuare si am pus peste oua o lingura de smantana dulce, grasa. Am pus iar cratita pe foc si am mai amestecat in ea 30 de secunde.”

scrambled

1 comentariu

  1. Ma pierdeam si eu pe net pana dau de subiectul tau…
    Acum am la ce sa magandesc toata ziua.

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email