Am întâlnit în jur oameni care spun relaxați “Sunt sărac”, drept scuză ca să nu ofere o floare sau un mărțișor. I-am văzut și pe cei care renunță, dacă pentru cafeaua pe care o beau la birou trebuie să ofere simbolic 1 leu. Bani care sunt donați apoi unei cauze caritabile. Motivul? Compania trebuie să ofere gratis.
N-am nimic împotriva celor care nu vor sau nu sunt de părere că e frumos să oferi o floare sau un mărțișor. Nu sunt însă de acord cu cei care vin cu astfel de scuze. Cu cei care așteaptă mereu gratis și care cred că li se cuvine. Care profită de ofertele gen ”Iei inghețată și plătești cât vrei!”, cum a făcut Calif la Noaptea Muzeelor, iar oamenii -eu am văzut doi – ofereau 1 sau 2 lei pentru 8 înghețate. Opt!
Nu-mi plac acești oameni și îi penalizez verbal. Îi ocolesc apoi în viața și activitatea mea de zi cu zi. Sunt genul acela care, indiferent ce ai sau primești, mănâncă și nu contenesc cu laudele, dar care nu aduc niciodată nimic. Care nu fac niciodată un gest pentru că… sunt săraci.
Mi se pare lipsă de simțire. Pentru că e mult prea mult spus lipsă de educație. Acești oameni sunt, de fapt, săraci cu duhul.
La popul opus, știu oameni care chiar n-au bani. Care n-au condiții, dar care pot să zâmbească onest și să împartă o ciocolată cu toți cei din jurul lor. Care știu că a fi nu este despre bani, ci despre a fi OM. Care aleg să nu fie săraci, ci mult deasupra celor care din rea voință și zgârcenie ar face orice să primescă, dar nici cel mai mic gest să ofere. Nici măcar o vorbă bună.
Foto © Wavebreakmedia Ltd | Dreamstime.com