marta usurelu

Tambal made in Romania

Helmut-Neumann_tambal_3658-2

Daca il veti intreba pe germanul Helmut Neumann ce facea in urma cu aproape doua decenii, va va raspunde fara sa stea prea mult pe ganduri ca se afla pe meleaguri romanesti, in localitatea Clejani. Da, ati citit bine si, daca inclinati sa credeti ca germanul se ratacise, mai ales ca localitatea nu este chiar o destinatie turistica, nu este deloc asa. Pasiunea pentru muzica lautareasca, pe care Neumann o impartasea cu prietenul sau din copilarie Henry Ernst, i-a atras pe cei doi tineri originari din Leipzig in Romania, dorindu-si sa invete sa cante la tambal.

“Am venit la Clejani in 1995, cautam profesor. Am gasit si tambal, si nevasta! Am intrat intr-o familie de lautari, m-am apropiat mult si am ramas acolo, m-am casatorit”, spune Helmut Neumann intr-o romana inchegata, cu un puternic accent german.

Cu toate ca cei doi si-au intalnit marea dragoste in tara, prima lor iubire, muzica lautareasca, era inca vie. Asa se face ca, un an mai tarziu, pasiunea pentru sunetele melodioase produse de instrumentele lautarilor l-a purtat pe Henry Ernst pana in Zece Prajini, un sat din inima Moldovei care pe atunci nu numai ca era strain celor mai multi romani, dar nu aparea nici pe harta.

Aici a luat nastere celebra Fanfara Ciocarlia, care inca de la primele concerte a reusit sa puna muzica lautareasca din Romania pe harta muzicala mondiala, iar conexiunile si folclorul din cultura romilor cules de cei doi germani avea sa creioneze viitorul Asphalt Tango, o firma germana de impresariat si casa de discuri.

Calatoriile incepute de doi adolescenti germani, in Romania comunista, undeva prin anii ’80 si continuate in repetate randuri si dupa revolutie au prins contur si muzica din cateva sate izolate avea sa ajunga la urechile intregii lumi.

Primul concert al Fanfarei Ciocarlia a avut loc in Frankfurt si a fost incununat de succes. Astfel, pariul celor doi antreprenori s-a dovedit in scurt timp unul castigator. Maiestria muzicantilor din micutul sat din inima Moldovei in a atinge 200 bpm (beats per minute – ritm comparabil cu cel intalnit in piese techno sau Drum and Bass) nu a trecut neobservata de publicul occidental.

Grupul format din 12 artisti a reusit sa devina una dintre cele mai apreciate formatii din lume, a sustinut concerte in mai bine de 50 de tari, a compus coloana sonora pentru mari studiouri de film de la Hollywood si, in urma cu cativa ani, a cantat la decernarea Premiului Nobel pentru Pace.

“A fost ceva special pentru noi, pentru ei, pentru public”, povesteste despre primul turneu al trupei romanesti, Helmut Neumann. “Cei mai multi nu aveau experienta in strainatate, erau cativa care nu au fost nici in Bucuresti pana atunci. A fost o nebunie, o placere, o distractie, dar ne-am dat seama ca asta poate fi si un business. Am lucrat cativa ani ca management si booking agency, apoi ne-am dat seama ca putem sa ne facem si casa de discuri si, in 2002, am deschis si casa de discuri si de atunci nu mai trebuie sa mergem cu productia la alte case de discuri sa ii intrebam daca vor sa lanseze. Facem noi cum vrem si cum ne vine”, adauga Neumann.

Instinctul celor doi germani s-a dovedit a fi excelent. Acum, la aproape doua decenii de la nastere, Asphalt Tango este de mai bine de zece ani cea mai puternica voce in muzica lautareasca si estica din lume. In tot acest timp, sediul companiei, o casa veche de pe Akerstrasse din Berlin ai carei pereti sunt tapetati cu postere ale celor mai sonore nume din muzica lautareasca ce au puterea sa te faca, roman fiind, sa te simti ca acasa, a primit vizita celor mai importanti reprezentanti ai genului muzical din regiune.

Asphalt Tango se ocupa in total de 15 trupe si artisti, printre care Fanfara Ciocarlia, Oana Catalina Chitu, The Balanescu Quartet, Zdob si Zdub (din Republica Moldova), Jony Iliev (Bulgaria), Balkan Brass Battle (Romania) sau Mahala Rai Banda (Romania).

Desi, in tot acest timp, au avut loc nenumarate schimbari atat in muzica, cat si in tehnologie, cei doi germani respecta cu aceeasi strictete reteta succesului din primii ani de viata ai Asphalt Tango.

Sigur, nu mai sunt nevoiti sa cutreiere lumea in lung si in lat ca sa descopere viitoare vedete intr-un catun izolat care nu apare pe nicio harta, insa pasiunea pentru muzica a ramas aceeasi. “Succesul nostru s-a datorat faptului ca am ales numai muzica ce ne-a placut si am lucrat numai cu artistii in care am avut incredere”, povesteste cofondatorul Asphalt Tango. “Sigur, mai e si cate un disc care ne place noua si nu are succes, dar macar putem sa zicem ca ne place”, spune Helmut Neumann.

Acesta este si unul dintre motivele pentru care firma de impresariat, desi isi doreste cresterea numarului de trupe aflate sub umbrela Asphalt Tango, nu cauta cu orice pret extinderea productiei. Cu toate ca agentia este cel mai important jucator din muzica lautareasca si estica si la urechile celor doi fondatori ajung un numar urias de piese ale artistilor care cauta sa faca primii pasi in muzica sub umbrela unui brand puternic, numarul melodiilor ce au reusit cu adevarat sa ii miste pe Neumann si Ernst este unul mic.

Un astfel de exemplu de “seceta” a fost anul 2010, cand casa de discuri a lansat un singur album, desi nemtii chiar au aplicat vechea reteta si au plecat la drum in cautarea talentelor.

Actualmente Asphalt Tango are in plan zece productii, pe care urmareste sa le lanseze treptat, cate cinci pe an. Sa scoti un album pe piata nu este dificil, dovada fiind casele de discuri de la noi, sau “industria” manelelor, de exemplu, care reusesc numai intr-o singura vara sa isi creasca exponential portofoliul cu discuri, partea dificila constand in eforturile de promovare si vanzare, care sa se traduca prin succes de ambele parti, atat pentru artist, cat si pentru casa de discuri.

“In fiecare saptamana apare alt disc, alta caseta cu manele, unde se lucreaza repede este mai simplu, dar dispare calitatea”, spune Helmut Neumann despre fenomenul manelelor. “A devenit prea mult, prea ieftin produsul, textele au devenit ori sexiste, ori numai despre bani, despre masini, pur si simplu au devenit gunoi. Sigur, mai gasesti cateva piese sau cativa care lucreaza bine, dar este mult gunoi”, adauga Neumann, care mai povesteste ca, inainte de 1990 si chiar la scurt timp dupa revolutie, calitatea aproape era sinonima si cu manelele. “Pacat, dar asta este situatia. Unde este vorba de bani, se strica lumea”, conchide cofondatorul Asphalt Tango.

Un text de Ovidiu Neagoe scris pentru revista Biz. #bizgermania
Foto Vali Mirea

Comentează

Share article:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email