Ajung de fiecare data in noiembrie intrebandu-ma cand a trecut anul. Uimita cat de repede a zburat si gandindu-ma ca parca ieri a fost ianuarie. Si ma gandesc apoi cat de repede trec anii. Ca in goana dupa fiecare nou vis si idee, uitam sa ne bucuram de prezent.
Imi amintesc ca de mica mi-am dorit sa am casa mea! Era cea mai mare dorinta, dupa ce parintii mei o pierdusera pe a lor. Am inceput sa lucrez din timpul facultatii. Am avut mult timp doua joburi, pana cand am intrat intr-o companie unde am putut sa demonstrez ce pot. Mi-am asumat mai multe responabilitati, pentru un salariu mai bun, si am reusit, in cativa ani, sa strang bani de avans si sa iau casa mult dorita.
M-am straduit apoi alti ani buni s-o mobilez si s-o transform in locul in care ajung cu drag in fiecare seara. In paralel, m-am ocupat de cariera. Au fost alti ani in care am lucrat zile si nopti, deseori in weekend. Cand am ajuns in momentul in care totul mergea bine si am reusit sa am si un copil, a venit criza si am fost anuntata ca se inchide revista.
Desi gasisem un job intr-o alta redactie, am ales sa-i urmez visul si sa preiau Biz de la fostii actionari. A fost greu. Mai greu decat am estimat bazandu-ma pe faptul ca-i stiu pe jucatorii din piata si ca ma pricep la ce fac. Lucrul cu oamenii nu e usor si intotdeauna cand pleci pe cont propriu iti dai seama ca multi dintre cei pe care-i stii nu te mai cunosc. In plus, criza care a taiat bugetele a facut si mai greu efortul antreprenorial. Alti cativa ani n-am facut decat planuri si strategii si proiecte, si zi si noapte. Si n-as fi reusit daca nu primeam ajutor de la oameni de la care nu ma asteptam!
Si asa au mai trecut niste ani. Ani in care, desi am adunat si momente bune, n-am putut sa tin cont de “Traieste clipa!”. Tarziu, abia in ultima vreme, am inteles ca efortul trebuie compensat si am reusit s-o si fac.
Anii trec prea repede. In fiecare zi cu un plan si o grija, cu un nou tel de atins sau un obstacol de trecut. Desi am adunat multe experiente, ma bucur ca am reusit sa-mi pastrez optimismul si zambetul ori de cate ori ma aflu in situatia unui nou proiect fara sanse.
Dar, in drumul meu, am uitat sa ma bucur de multi dintre anii care-au trecut. Am sarit etape pe care nu le mai pot recupera. Daca ar fi s-o iau de la capat, stiu ca as acorda mai mult timp parintilor si as incerca sa traiesc putin, macar putin, din fiecare varsta. Fiindca nu-ti dai pur si simplu seama cand se face noiembrie si ajungi sa te intrebi inevitabil cand a trecut anul…
Foto © Tadasp | Dreamstime.com